Dira & Chelu spre Capatul lumii

Prima zi in Sao Paulo

Ne trezim tarziu si facem contact cu dusul brazilian. E electric si are un comutator de temperatura cu 3 pozitii: vara, iarna, si nehotarat. Comutatorul e pe para dusului, care e imobila si undeva la 2 metri inaltime. Reglajul fin al temperaturii se face din volum: daca e prea rece apa - micsorezi volumul, daca e prea calda - dai volumul mai tare. Bineinteles, asta trebuie sa afli prin experimentare, asa ca primele dusuri au fost destul de interesante. Ulterior vom vedea si variatii in care firele de curent prost izolate trec fix pe unde pui mana uda ca sa schimbi pozitia.

Ne decidem sa mergem la Ibirapuera, cel mai mare (si cam singurul) parc in oras, care e la 30 de minute de la hostel. Pe drum, trecem intai printr-o zona comerciala de cartier, cam prapadita, cu magazine mici de orice si vanzatori de fructe, porumb fiert si mancare la colturi. Urmeaza o zona mai rezidentiala, cu blocuri IMENSE, de minim 20 de etaje. Multe sunt decorate cu grafittiuri mai mult sau mai putin "legale" (in braziliana, legal, pronuntat "legau" inseamna "cool". Legal!).

Incercam sa ne luam cartela prepaid de la un Claro. Din motive de trafic de droguri, in Brazilia cartelele trebuie activate cu buletinul (CPF) asa ca incercam sa o convingem pe tanti vanzatoarea, o tanti japoneza locala, sa ne rezolve cu al ei. In ciuda portughezei noastre care e in acelasi timp inteligibila si de turist de-abia picat in Brazilia, raspunsul domnisoarei e ferm negativ.

Continuam catre parc si ajungem la un bulevard, adica, autostrada, care pe harta parea destul de prapadit. Dupa cateva intersectii cu 'stradute' de acelasi tip, trecem pe langa un schelet de pom de Craciun, de dimensiuni proportionale cu orasul.

Dupa ce traversam 5-6 benzi fara trecere de pietoni, ajungem in acest Central Park al Sao Paulo-ului, sa facem pe turistii.

Bem, pentru prima oara, agua de coco [aguă dji cocu] (cocos verde, cutit, pai) si Vitamina (fructe proaspete, apa, zahar, blender).

Ne plimbam, zacem putin langa tantari, si cand se insereaza incercam sa ne intoarcem printre marea de joggeri si biciclisti, evident, pe alt drum. Balaurim pe stradute, incercam sa evitam autostrazile suspendate si ne trezim pe una cu zid in mijloc, si vise de a traversa. Oops. Ne departam vreo 20 de minute de casa pana gasim o trecere de pietoni si un autobuz de noapte fix pana acasa.

Aici, in autobuz, sunt mereu doi oameni. Unul conduce, si unul pazeste bariera, vinde bilete si isi aplatizeaza fundul. Tot doua sunt si usile, astfel incat se poate intra doar pe o parte si se poate iesi doar dupa ce ai trecut de bariera mica, inalta si greu de impins. Inauntru, ne de miram de multitudinea de bare cam de 30 de secunde. Apoi incepem sa ne tinem de ele cu toate membrele pentru ca soferul pana acum jumatate de ora probabil transportase cartofi.

La hostel gasim trei fete din nordul Braziliei venite la niste examene de medicina. Ne povestesc cat de frumos si diferit e in zona de unde sunt ele, cu oameni fericiti si fructe atat de mari incat e comun sa-ti faci asigurare antimamao pentru masina. Cristi e simpatic cand ele gatesc, si capatam friptura subtire de vaca si orez+fasole neagra (si noi care nu banuiam nimic).

English Español