Dira & Chelu spre Capatul lumii

Liberdade

Ziua urmatoare e duminica, zi de feira (targ), asa ca mergem sa mancam in Liberdade, cartierul japonez. Trebuie sa ajungem la o intalnire organizata de niste oameni de pe CouchSurfing pe la pranz, dar noi ne ducem putin inainte sa exploram.

In cartier, la prima vedere atmosfera nu e chiar asa orientala. Sunt niste case normale si doar luminile stradale, rosii cu abajururi albe, dau un aer deosebit locului. Cel mai interesant este de departe faptul ca sunt o gramada de oameni asiatici (la fata, nu neaparat la culoare), care vorbesc o braziliana neaosa intre ei.

Dupa diverse magazine cu etichete in japoneza, ajungem la bazar, unde ne izbim de mii de mirosuri de fructe de mare sau mai putin, tarte, si, evident, chestii deep fried. Ne luam o vitamina si niste gustari, sa ne “incalzim” un pic si ne ducem spre locul de intalnire.

In grupul CS intalnim, surprinzator o... romanca! Nu suntem plecati demult dar tot ni se pare suspect sa vorbeasca cineva in romana cu noi.

Se delibereaza putin daca sa mancam inainte sa ne plimbam si intalnirea cu grupul de CouchSurfing se muta intr-un kilo restaurant japonez. Brazilienii nu sunt prea formali cand e vorba de mancat la pranz, si nu se jeneaza sa economiseasca bani, asa ca e plin de aceste autoserviri unde totul costa intre 10 si 30 reais/kg (17-50 lei).

Restaurantul e foarte bine organizat si eficientizat. La intrare, cineva iti da o foicica pe care va fi scrisa consumatia, cineva cantareste mancarea, iar plata se face la iesire. In total sunt cam 500 de clienti si vreo 10 angajati vizibili.

De-a lungul barelor pentru impins tava au un sir de mancaruri de la verdeturi la sushi si tot felul de carnuri cu sosuri. Totul subtil organizat de la cele mai simple pana la cele mai complexe mancaruri incat, daca esti prea extaziat, sa ajungi cu farfuria plina la final :). Ne inarmam cu betisoare, wasabi, vorbim romaneste cu Ildiko, si incercam sa nu ne punem prea mult. Langa noi, o tipa spanioloaica destul de micuta mananca relaxata cam un kilogram de mancare.

La intoarcere mergem in aceeasi directie cu Alexandre, un ambasador CouchSurfing din Rio, care ne invita sa mergem sa-l vizitam in ce weekend vrem noi. Ne povesteste o gramada despre istoria braziliei, de la cum au ‘importat’ oameni (intai din Africa cu forta, apoi din Europa cu promisiuni si recent din Asia cu marketing), despre dictaturile din Brazilia si ca armata a facut destule chestii bune. Ne plimbam impreuna pe Avenida Paulista (un fel de 5th Avenue, doar ca mult mai mare), una din cele mai importante strazi din punt de vedere financiar si economic din America de Sud. Cristi se zgaieste la toate cladirile vizibil impresionat.

Ajungem apoi in cartierul italienesc, Bixiga. Nu e la fel de interesant ca Liberdade, nu gasim nimic imbietor sau macar italian. Gasim in schimb un bar tipic brazilian cu expresso, sucuri de fructe si, iar, chestii deep fried. In rest, pare cam pustiu si neingrijit, cu case mici si colorate care se decoloreaza neuniform, un contrast destul de mare cu zgarie-norii spalati din celelalte cartiere.

Pe seara incercam sa ajungem la o cafenea pe Avenida Paulista, despre care o tipa ne zisese ca e indeajuns de sus (etajul 12 sau 14) cat sa vedem frumos tot bulevardul si tot orasul. Din pacate numarul nu ni l-a zis bine, asa ca, dupa ce am batut la portile catorva cladiri mai mult sau mai putin business, am papat un porumb fiert la coltul strazii si am decis sa ne intoarcem.

Si asa ajungem, o data cu furtuna, din nou in Libertade, infruntand apele cu o umbrela achizitionata de la buticul de langa metrou. Inainte sa luam autobuzul spre casa, gasim un restaurant japonez unde portiile ne surprind si nu reusim sa mancam amadoi o supa si un orez.

English Español