Dira & Chelu spre Capatul lumii

Sobolani acvatici si apocalipsa

Duminica, ne luam inima in dinti si cautam pe google cum ajungem la “Parque da Cantareira” o mica jungla in partea de nord a orasului.

Alegem varianta cea mai palindromica, mers, autobuz, metrou, autobuz, mers. Prezicerile lui google sunt exacte si ajungem, intr-adevar, in 2 ore. Si locul se cheama altfel. Dar e ok, parcul in care am ajuns se numeste Horto Florestal[hortu florestau], adica padurea gradina e si el foarte frumos si e fix langa Cantareira.

Horto Florestal e foarte putin junglos, pate chiar deloc, dar e plin de oameni si sobolani acvatici.

Dupa cateva minute, deja descoperim un punct de reper important, Tropicul Capricornului. Cititorul fidel poate deduce ca nu suntem niste turisti constiinciosi, de vreme ce nici macar nu planuim asemenea vizite importante.

Parque Cantareira, cel faimos si junglos este, din pacate, inchis pentru ca ieri a plouat si acum doua saptamani un tont a cazut de pe Pedra Grande, cea mai importanta atractie a parcului. Ne abtinem sa incercam sa-l shpaguim pe paznic si incepem sa coboram dealul pe care de abia-l urcasem.

Daca tot e devreme, ne intoarcem sa mai exploram putin Horto Florestal, unde gasim o zona cu indice ridicat de minunatii sobolani acvatici de mai devreme, dupa cum zice si semnul. Irina deduce ca ei trebuie sa se fi numit carapaxi[carapaci’] in limba indienilor.

La plecare, papam un caldo de caña la dubita de la colt. Practic, trestie de zahar stoarsa, adica zahar lichid :). Numele e foarte ciudat, pentru ca in mod normal "caldo" inseamna supa si se vinde in restaurant, si asta e un suc si se vinde din spatele masinii.

Foarte zglobii din motive de zahar, ne indreptam catre statia de autobuz. In Sao Paulo, statiile de autobuz sunt sub forma unui par, vopsit alb cu albastru, pe care nu scrie nimic. Ei bine, aici la capatul lumii statia nu este marcata in nici un fel, doar "stie lumea" ca acolo vine autobuzul. Asa ca ne punem pe asteptat... si asteptat... si nu vine nimic, in schimb pe sensul opus trec autobuze intr-o veselie. Asa ca luam si noi unul din ele, care parea ca duce la o statie de metrou.

Coboram la statia Luz, care e si o statie de tren simpatica, langa Parque da Luz. Inauntru, au un pian pentru uzul si distractia calatorilor. Cristi incearca sa cante Godfather si nu prea-i iese.

Mancam repede o inghetata cu porumb de la colt, si ne hotaram s-o luam pe jos spre centru si sa incercam sa ne urcam pe una din cladirile foarte inalte, de unde se poate vedea tot orasul.

Din auzite, duminica nu trebuie sa mergem in Sao Paulo in centru, pentru ca este absolut gol, si aparent foarte periculos. Asa ca ne hotaram sa megem cu grija, tupeu, si sa lasam mainile, camera si telefonul in buzunare :)

Orasul are un aer postapocaliptic, cu putine masini, magazine inchise, si oameni dormind pe treptele bancilor. Pe strada vedem in mare parte homeless care dorm, homeless cu un carucior care aduna carton si cutii de aluminiu, sau personaje cu figuri suspecte. Suntem in schimb destul de relaxati, pentru ca din 500 in 500 de metri, sunt sectii mobile de politie, cu polisti lati in spate cu arme de asalt.

Tot politistii sunt si sursa noastra de informatie asupra locurilor unde putem sa mergem fara probleme. Ne incurajeaza ca azi e ok, “destul de calm, mai bine ca in alte zile”, dar “mai bine sa nu stati pe aici cand incepe sa se intunece”. Ajugem la Edificio Italia, si nici nu incercam sa intram. La intrare erau 10 oameni dormind pe trepte si ne prindem ca nu stau la coada.

Ne abtinem cu greu sa facem poze cat nu suntem langa politisti asa ca nu avem prea multe din zona asta. Totusi, nu e asa grav pe cat suna, sunt politisti destui si, dupa cum zice toata lumea, “daca ai grija, nu patesti nimic”.

English Español