Dira & Chelu spre Capatul lumii

Patul animalic din Ponta Grossa

Ponta Grossa e un mic orasel linistit de provincie. Dar cum suntem in Brazilia, asta inseamna ca-i de marimea oraselor mari din Romania (Iasi, Cluj, Constanta, Timisoara). Are in apropiere un parc national cu formatiuni geologice ciudate, ceea ce-l salveaza de la anonimat. A, si e in drum spre cascadele de la Foz de Iguaçu.

Stam in casuta de povesti a Jasmine-ei, o tipa profesoara de turism si eco-stuff, care ne cedeaza canapeaua rechinului Doggy, pardon, catelului Sharky. Catelul, un bull terrier de 1 an si 40 de Kg, nu e prea fericit cu aranjamentul asta, pentru ca e exilat pe podeaua unei camarute minuscule. Dar, probabil se consoleaza cu gandul ca nici noi nu dormim prea bine, dat fiind ca patutul lui e tocit in multiple locuri pana la scanduri.

In schimb casa, cum spuneam, e cel mai adorabil loc: din lemn, vopsita in culori placute, decorata cu mii de fluturi dintre care trei vii, si, din pacate, mancata in continuu de termite. Se pare ca in cativa ani vor trebui sa gaseasca alta solutie pentru locuit. Pana una alta, traim experienta interesanta de a da la o parte resturile de casa inainte de a folosi masa, chiuveta, si cam orice suprafata aflata mai jos de tavan.

Excursia catre parcul national o incepem eroic cu o trezire dis de dimineata ca sa prindem singurul autobuz, dar continua neprevazut cand avem intuitia ca am trecut de locul unde trebuia sa coboram si nu ne-a anuntat nimeni. Soferul ne confirma senin ca am trecut de parc, ca nu e nici un autobuz in sens invers la ora asta, si ca suntem la dois[doiz], adica doi kilometri dupa, grr.

Wee are woookin on the hiiighway.

Plini de speranta, ne gandim ca doi kilometri ii facem rapid si o luam la picior inapoi pe autostrada. Dupa o ora de mers devine clar ca a vrut sa zica doze[doz], adica doispe, dar cum nu avem prea multe optiuni, continuam.

Peste inca jumatate de ora ajungem la un mic restaurant de la marginea autostrazii si cum intram inauntru afara incepe o ploaie tropicala crunta. Aflam ca parcul e doar la vreo 10 minute distanta de mers si o ardem aiurea vreo 2 ore mancand si dormind cu capul pe masa pana cand se opreste ploaia.

Fericiti, uram la revedere chelnerilor si plecam spre parc. Din pacate, dupa 100 de metri incepe iar ploaia si in cele 10-20 de secunde cat ne ia sa scoatem gecile de ploaie si umbrela ne mureaza din cap pana-n picioare. Asa ca se duce orice gand de excursie si ne intoarcem acasa fleasca, cu niste mosulici amabili care ne duc cu masina inapoi in oras.

There's a version with zoom on the shirt! (What has been seen cannot be unseen)

A doua zi cam ploua asa ca ne gandim ca n-are rost sa mai incercam iar sa mergem in parc. Si, cum d-abia ne-am cumparat creioane colorate si hartii, pregatim materialele pentru desenul colaborativ si o convingem pe Jasmine sa faca primul patratel.

Pe seara, Jasmine si gagiul ei Anderson ne duc la "München fest"[Minshinfest], fratele mai mic al Oktoberfestului brazilian. Din traditia germana, adusa de multii emigranti nemti care au venit in zona asta, au ramas: bautul de bere, mancatul de carnati, lederhosen si rochitele traditionale cu nume impronuntabil. In rest, muzica e de aici din zona, un regheton suspect si un fel de folk si mai suspect.

Berea e ieftina si vine la pahar, cutie sau sticla in loc de mass, dar ne simtim bine. De top e concursul de mis, la care vedem finalistele imbracate traditional si invartind de zor la fustele largi si inflorate. A si toate fetele din public sunt pe plute!

om nom nom

Tip cu leder hosen!

Plute, toata lumea are plute!

Insuficient ametiti, plecam destul de devreme ca sa dormim cateva ore stramb pe patul catelului pentru ca dis de dimineata trebuie sa luam autobuzul catre Foz de Iguaçu.

Anderson & Jasmine + crazy person

Tons'o'discoballs'a

Miss bere

English Español