Dira & Chelu spre Capatul lumii

Jaf pe drumul mare

Dupa doua zile acvatice, revenim in Brazila la hostelul scump si marsav. Autobuzul de plecare spre Ponta Grossa e de noapte spre asa ca ne dam putin pe net. Dupa Ponta Grossa, cand ajungem in Curitiba, planuim sa mergem pe Caminho do Itupava[caminio du itupava], o carare spectaculoasa de la Curitiba pana la Atlantic printr-un fel de jungla. Aparent e recomandat sa mergi in grup asa ca incercam sa gasim pe cineva din zona sa mearga cu noi.

Spre seara luam un autobuz semi-cama (care nu prea intelegem noi ce inseamna asta exact, dar e mai ieftin) spre Ponta Grossa, unde vom incerca din nou sa vizitam parcul national care s-a fofilat la venire.

In autobuz ne uitam la niste filme pe laptop, ca nu prea putem sa ne culcam de la 9 ca altii. Pe la 12, autobuzul se opreste si intra armata, ma rog, politia federala, care arata destul de fioros prin Brazilia. Razie! Se intereseaza de actele catorva pasageri si pe noi ne trec cu vederea repede cand se prind ca vorbim portugheza de balta. Dar, gasesc un rucscac "suspect" si intreaba al cui e. Evident, e al nostru. Ne asumam responsabilitatea si le raspundem ca nu contine nimic interesant, doar ceva electronice si haine, pe care ne cer sa le aratam.

La scurt timp ne culcam boiereste, fiecare pe cate doua scaune, ca e cam gol autobuzul. Nu dormim prea bine, Cristi din motive de lungimea patului iar Irina din motive de griji asupra laptopurilor care sunt sub scaunul ei, pe care le verifica la fiecare jumatate de ora.

Dimineata ne trezim fix cu 15 minute inainte de destinatie, si aparent vom ajunge la timp pentru ca deja suntem in oras. Un vecin de autobuz ne intreaba ranjind daca am dormit bine. Ne gandim ca face misto de fetele noastre rupte de somn si zambim fortat.

Zgaindu-ma pe geam (eu, chelu) vad o prostie de text si hop sa-i fac poza. Dar, camera nu e in rucsac. Poate am lasat-o pe scaun cand am adormit; cautari cu grija pe scaune, pe sub scaune. Nimic. Apoi, cautari mai serioase in rucscac. Scoatem laptopurile, actele, tot din rucscac. Fix dupa ce scoatem tot, autobuzul opreste in statie si cei 10 pasageri ramasi se dau jos. Si, parca lipseste ceva. Unde sunt incarcatoarele si portofelele?! Poate le-am pus si pe astea pe scaun? Panica! MII DE #$^%!!! Ne-au furat!

Coboram vijelios si ne luam de soferi care ne zic ca ei nu garanteaza pentru bagajele care nu sunt in cala, si ca sa facem reclamatie la firma si la politie. Ei n-au ce face acum si oricum lumea care a fost in autobuz a plecat deja si au fost si destule statii pe parcurs.

Plini de ura ne uitam in rucsacii mari sa estimam pagubele. Aparent, pe langa camera lipsesc: portofelul lui chelu ($150, vreo 400 reais, care-s cam 170eur, doua carduri), iphone-ul irinei, un usb stick de 32gb cu filme si muzica si diverse hartii. Ce nu lipsesc sunt laptopurile, cu toate ca se vede ca au fost mutate si studiate.

Din fericire mai avem cate un card fiecare (da, chelu avea 3 carduri la plecare) si pasapoartele. Oarecum relaxati ca nu am pierdut chiar asa multe chestii si am ramas cu pasapoarte si laptopuri ne taram incet si trist pana la casa Jasminei.

Ea se prinde desult de repede cum a avut loc operatiunea. Pentru ca pozitia de dormit era chelu pe scaunul din fata iar Irina pe scaunul din spate, cineva a putut sa se duca foarte frumos pe scaunul din spatele Irinei, sa subtilizeze pe sub scaun rucsacul si sa extraga chestiile mici si usor de ascuns in buzunare. Tupeul si norocul sunt de invidiat totusi, tinand cond ca Irina verifica des ghiozdanul.

Cateva ore nu ne prea revenim si constatam ca au luat si incarcatoarele de la laptopuri (!?!), ceea ce e o veste proasta pentru ca in Brazilia toate chestiile importate sunt extrem de scumpe, in special chestiile Apple (mai exact 400 reais fiecare). A disparut si "gigelu'", micul nostru GPS care facea luminite albastre la fiecare 2-3 secunde. Alta mare tristete este disparitia buletinului cu par verde si fata lui chelu. Muito tristeza! [mu'itu tristie'za], adica multa tristete. O surpriza foarte placuta e iphone-ul era de fapt in rucsacul mare.

O prietena a Jasminei ne duce la politie, facem o declaratie mai mult de forma, pentru ca politistul ne spune clar ca ei sunt doar 5 si au cazuri serioase de rezolvat, nu furturi subtile. Asigurare in caz de furt nu avem, dar oricum nu s-ar fi aplicat, pentru ca trebuie sa-l vezi pe om cand te fura.

Senzatia de dupa furt a fost foarte nasoala si a persistat mult dupa. Pe langa faptul ca am pierdut cam 1000E, nu suntem invatati sa ni se fure chestii. Am fost framantati de intrebari: de ce nu am lasat ghiozdanul in cala? de ce ne-am asezat in ordinea cristi-irina-ghiozdan, in loc de cristi-ghiozdan-irina? de ce nu ne-am gandit ca se poate trage ghiozdanul pe sub scaun? de ce cand nenea de vizavi ne-a intrebat pe la 6 dimineata, pe un ton relativ suspect daca am dormit bine nu ne-am prins de aluzie? de ce nu am avut plasa metalica si lacat pentru legat ghiozdanul in siguranta? de ce? de ce? de ce? AAAA!

Aparent in Brazila e destul de normal sa ti se fure chestii si toata lumea are cateva povesti personale si cateva zeci despre prieteni legate de chestia asta. Si toti sunt foarte relaxati, asa ca ne mai calmam si noi putin.

Una peste alta, probabil am scapat destul de ieftin, cel putin din punct de vedere emotional, fiind furati in stil pasnic, mai romaneste asa, si nu in stil brazilian cu pistoale si batai. Totusi, toata afacerea ne-a lasat un gust foarte amar si o gaura inutila in buzunare.

English Español