Dira & Chelu spre Capatul lumii

Excursie in Chile

In curand ne expira viza de Argentina si, cum Chile e la doi pasi de Mendoza (adica doar la 7 ore peste munti), weekendul trecut am fost intr-o mini vacanta.

Drumul incepe prin canionul unui raulet, care a sapat o ditamai vale, expunand interiorul rosiatic al muntilor. Peisajul este excesiv de arid, pe vaile erodate par sa creasca doar pietre, si din cand in cand niste petice de iarba. Soseaua si cateva grupuri de case pe cateva sute de kilometri sunt singurele succese ale umanitatii in aceasta zona. Pe langa sosea trece si vechea sina de tren, nefolosita in ultimii 40 de ani, dar care rezista stoic ruginii care vrea sa o integreze coloristic in peisaj.

Odata cu altitudinea apare si zapada, muntii sunt mai stancosi si mai negri. Apoi soseaua trece prin niste tuneluri cand se intersecteaza cu pista de ski. Imi imaginez ca e destul de riscant sa schiezi pe aici, daca nu nimeresti portiunea buna vei face un mare salt cu potentiala aterizare pe parbrizul unui camion.

Ghiseul de iesire din Argentina este lipit de cel de intrare in Chile [tzile] asa ca trecem rapid frontiera. Coborarea seamana cu Transfagarasanul, si cum in fata avem o coloana de tiruri autobuzul coboara super incet, in timp ce noi ne agitam de la o fereastra la alta sa vedem mai bine peisajul.

Prima tinta a excursiei este Valparaiso, probabil singurul oras boem si colorat din Chile. Ajungem cu mai mult de 2 ore intarziere si rapid refuzam vreo cateva tanti cu "cazare, baieti?". In loc de "information turistica" dam peste tot o tanti foarte parsiva cu semn "information turistica", dar tot cu cazare. O stoarcem de informatii turistice si ii zicem ca sigur ne ducem unde ne-a trimis.

Violam un bancomat, punem minute pe cartela, si plecam usurel spre centru, prin ploita care a inceput cat ne-am distrat noi evitand omuletii cu cazare. Partea asta a orasului este foarte diferita de ce ne asteptam. Umezeala, ceva noroi, magazine cu firme strident colorate si case vechi in care nu trebuie sa intri ca ar putea sa se darame sub povara cutremurelor si a propriilor ani… Iar orasul vechi doar se intrezare prin ceata ca o amintire a Valparaiso-ului pe care il asteptam.

In centru, gasim primaria si biroul de informatii pentru turisti, o reclamam pe tanti impostoarea din terminal si aflam ce putem sa vedem in doar o zi. Pe scurt, doua dealuri, funicularele foarte abrupte, o tura cu un autobuz normal si casa lui Pablo Neruda. Urcam cu un liftulet pe primul deal, ne cazam la primul hostal, si iesim la plimbat si vanatoare.

E plin de masini, mii de autobuze si microbuze, claxoane agresive si noi inca suntem socati ca masinile opresc la trecerile de pietoni.

Polarele albastre si pantalonii scurti ai lui Cristi ne pun rapid in categoria gringo si toti oamenii care invita lumea la cina cu oferte ne vorbesc doar in engleza, si insista sa continue, chiar daca noi le raspundem doar in spaniola. Grr. Pentru ca sunt lipsiti de tactica, ii refuzam si intram in schimb la un restaurat mic, simpatic si dupa colt, in afara agitatiei. Mancam sushi ca in Chile (cu avocado), si ne mai inveselim un pic.

English Español