Dira & Chelu spre Capatul lumii

O vita la ambasada

In Santiago, oamenii sunt foarte amabili. Se opresc din ce fac sa iti arate pe unde sa mergi, intreaba prietenii de la magazinul de langa, simpatic.

Sub aceasta atmosfera de amicitie minunata gasim, in sfarsit, ambasada Romaniei din Santiago, o cladire alba foarte frumoasa si impozanta.

Cu speranta in degetel, apasam butonul interfonului, sperand sa rezolvam in sfarsit cu procura. Un dialog cel putin surprinzator are loc cu o voce extrem de deranjata din procesul de aplatizare a fundului pe banii statului.

V: Da

Eu: Buna ziua

V: Cine sunteti

Eu: Ma numesc Cristi Balan

V: Si ce doriti?

Eu: As dori informatii legate despre o procura.

V: Ce informatii?

Eu: Pai, am nevoie sa fac o procura pentru Romania si as dori sa stiu cum se procedeaza si ce trebuie sa fac exact.

V: Nu se poate, domnul ambasador nu este si, oricum, chiar daca ar fi, este foarte ocupat, are intalniri si nu are timp de asa ceva.

V: Dar dumneavoastra cat timp stati in Chile, de ce va trebuie fix acum.

Eu: Mai stau cam 3 luni in Chile, apoi cateva in Peru, Bolivia.

V: Mda, si veniti asa la usa ambasadei pentru o procura.

Eu: Putem sa intram sa va explicam situatia, pentru ca aici afara se construieste ceva si e zgomot?

V: Domnul ambasador nu e, si eu nu pot sa va las asa sa intrati in ambasada.

Eu: Si noi ce putem sa facem?

V: Mergeti pe internet si trimiteti un mesaj, poate stabiliti o intalnire cu domnul ambasador.

V: Noi nu avem consul aici si domnul ambasador nu prea are timp de asa ceva.

Eu: Noi am fi vrut sa plecam destul de repede din Santiago, stiti daca putem sa rezolvam altcumva, poate cu un notar local?

V: Puteti sa mergeti la un notar, poate va ajuta.

Eu: Puteti sa ne recomandati unul care se pricepe la asa ceva?

V: Nu. Auziti, dumneavoastra de unde vorbiti?

Eu: De la poarta ambasadei, de la interfon.

V: Dar unde sunteti, ca nu va vad?

Eu: Suntem la poarta ambasadei, la interfon.

V: Sunteti mai multi?

Eu: Suntem doi.

V: Inseamna ca sunteti la cealalta poarta, ca eu nu va vad.

Eu: Suntem la primul interfon pe care l-am gasit.

V: Cum v-am spus, domnul ambasador este foarte ocupat, asa ca trimiteti un mesaj pe internet.

Eu: Bine, multumesc. Cum va numiti va rog?

V: Ce va intereseaza cum ma numesc?

Eu: Sunt cetatean roman, si aici este ambasada Romaniei.

V: Elena

Eu: Elena si mai cum?

V: De ce va intereseaza?

Eu: Sunteti platita din banii mei si am dreptul sa stiu cu cine am vorbit.

V: Elena Ciobanu (nota: sau Croitoru, am notat pe o foaie care este in alt oras momentan)

Eu: Multumesc, buna ziua.

Am plecat tremurand de nervi si de jena de a fi avut aceasta discutie. Pot sa confirm ca are frati acasa si carne in frigider pentru un an.

Nu stiu exact cum se procedeaza pentru a obtine un astfel de job, dar pare a fi modul traditional, pe pile.

Mi se pare incredibil ca o astfel de persoana poate exista si poate fi aleasa ca reprezentant al Romaniei in alta tara. Pe langa faptul ca a incercat sa ne izgoneasca cu nesimtire si nici macar nu ne-a lasat sa intram in ambasada, tonul acestei individe a fost constant sictirit si se putea simti ca este foarte deranjata de faptul ca niste dobitoci de romani au venit sa intrebe ceva.

Pot sa inteleg ca nu au consul si ca ambasadorul e ocupat, pot sa inteleg ca poate ar fi trebuit sa sun inainte, dar nu exista nicio scuza pentru nesimtirea cu care am fost tratat de catre o angajata a statului, intr-o tara straina. Eu credeam ca rostul unei ambasade este de a ajuta cetatenii tarii si ai sfatui ce sa faca, nu de a-i face sa se simta tratati ca o pacoste.

Sictir!

English Español