Dira & Chelu spre Capatul lumii

Autobuzul groazei

In Cabanaconde ne ducem sa mancam la un restaurant cu meniu ieftin, si dam peste un neamt imbracat ca din povesti pe care-l intalnisem cu 3-4 luni inainte, in El Bolson, intr-un hostel. Stam la o ciorbita si un orez oribil, si plecam spre autobuz.

La iesire, ne intalnim cu amicul catalan Ivan, care ne informeaza ca el si-a luat bilet pentru marti noaptea (azi fiind duminica) pentru ca nu mai sunt locuri pana atunci. A, si ca compania la care avem noi bilete (Andalucia) e suspendata pentru ca a cazut un autobuz in canion la 3 ore dupa ce am ajuns noi acum cateva zile in Cabanaconde.

Cu ingrijorare intrebam la biroul companiei daca pleaca autobuzul de ora 14. Nenea foarte senin ne zice ca va pleca la 21, ca au de reparat ceva la el si daca vreau banii inapoi sau sa plec la 21. Cum la alte companii nu mai sunt bilete pana miercuri, iar cazare nici atat, alegem a doua optiune.

Dormim pe banca la soare pana la 5 jumatate cand apune soarele si apoi incepem sa ne facem de lucru. La 8 jumatate, ne ducem la autobuz unde gasim o mica rascoala. Politia nu lasa autobuzul sa plece pentru ca firma e suspendata de 2 zile pentru accidentul anterior. Probabil ei au incercat sa plece pe furis dar i-a prins politia. Dupa o ora de deliberari, politistii se decid sa lase autobuzul sa plece azi, cu conditia sa trimita soferi noi si odihniti. Din pacate suntem la capatul lumii aici si soferul ajunge dupa doua ore!

Plecam deabia la 12 jumatate noaptea si lumea se instaleaza frumos pentru somnic si, dupa 5 minute, din senin, incepe o muzica urlatoare. Dupa 1 minut, ma lamuresc ca nu e un ringtone. Dar nimeni nu pare sa protesteze. Fiind pe ultimul scaun din autobuz, urlu putin spre fata autobuzului sa opreasca muzica. Mai urla vreo 2 persoane. Apoi, liniste. din partea persoanelor, nu a muzicii. Dupa inca vreo 2 minute, toata lumea parea resemnata ca va urla muzica toata noaptea. Complet socat ca autobuzul e plin de dobitoci care nu misca un deget, ma incalt, si ma duc, de pe ultimul scaun, pana in fata, si le fac niste frati soferului si taxatorului pana opresc muzica.

Bineinteles desi de 3 ori ne-au zis ca e caldura, in autobuz e un ger teribil. Avem noroc ca stam pe 3 locuri, dar ghemuiti unul in altul tot murim de frig. O tanti de langa (care, la fel ca toti localnicii, avea 3 paturi cu ea) ne face cadou o paturica, asa ca ne mai ridicam temperatura. Din pacate, drumul e de pietris si cu multe curbe asa ca nu-i chip de dormit.

Pe la 3 se iese la pisu, dar Irina e sunt singura fata asa ca asteapta un pic sa plece lumea si se duce la roata. In schimb, soferul incepe sa ambaleze motorul semn ca nu mai sta dupa ea. Oameni amabili, ce mai.

In fine, pe la 6 dimineata ajungem in Arequipa, in civilizatie, inapoi la casa lui Paul, morti de somn, dar bucurosi ca am ajuns in sfarsit "acasa".

English Español