Dira & Chelu spre Capatul lumii

Trecere scurta prin Cusco

Din Arequipa plecam spre Cuzco cu un autobuz de noapte de super calitate, mai ceva ca in Argentina: scaune mari de piele care se lasa mult pe spate, filme, si niste mancarica. Am luat un autobuz gringo de noapte pentru ca ziua merg doar companiile pentru localnici, care opresc peste tot si faci 12 ore in loc de 8. Teapa insa, in ciuda calitatii autobuzului, nu dormim aproape deloc, pentru ca drumul trece prin munti, pe serpentine violente. Fraaaaana, curba, acceleratie, fraaaana, curba, etc.

Prin urmare ajungem la Cuzco la 6 dimineata, rupti de somn, intr-un terminal mic doar al companiei Cruz del Sur. Ni se spune ca la 7 se deschide biroul de informatii si vom primi o harta cu orasul, ca habar nu avem unde suntem, iar la poarta pandeste o gasca de taximetristi pusi pe facut profit usor de pe urma cetei de gringos.

Pana la urma la casa nu au nicio harta, dar ne intalnim cu un cuplu de olandezi care au Lonely Planet, si ne lamurim ca suntem la 10 cuadras de centru, asa ca o luam pe jos incet incet. La prima vedere Cuzco pare mult mai putin poluat decat in Arequipa, unde nu poti nici sa respiri in multe locuri, iar piata principala este mare verde si frumoasa. Toate cladirile sunt mici si cu acoperisurile de culoarea caramizii.

Ne gasim si hostel si recuperam somnul lipsa, asa ca iesim in oras abia pe dupa masa. Hotaram sa mergem the gringo way in ce priveste pranzul si ne luam un cuy (porcisor de guinea) la cuptor. Stiam ca are gust de pui, dar din pacate al nostru a fost mic, atzos, ars si cu foarte putina carne. Foarte trist.

Terrible waste of a cuy (badly cooked)

San Blas, cartierul cochet in care ne-am cazat, e plin de lame scoase in oras de proprietari ca sa-si faca turistii poza cu ele. Visul nostru inca dinainte de a pleca spre America de Sud era sa calatorim cu o lama, dar intre timp ne-am dat seama ca autobuzele in Peru nu sunt chiar asa praf cat sa poti face asta... asa ca incropim rapid planul B: ne plimbam cu o lama prin oras. Zis si facut, pentru cam 10RON l-am primit pe Mario de franghie pentru jumatate de ora. Stand mai mult cu el ne dam seama ca lamelor nu le prea place prin oras (doh), pentru ca Mario scheauna din cand in cand de ti se rupe inima. Orfa, stapana, ne zice ca ii e dor de celelalte lame, ca de obicei stau in turma, si ca ei au doua lame "de oras", pe care le scot alternativ la munca.

Visul nostru devine realitate, ne-am luat o lama si o plimbam :D

On the catwalk baby

Mergem apoi la piata centrala - mult mai dezorganizata decat in Arequipa, si apoi la super market sa luam provizii pentru excursia din ziua urmatoare. De la George si Anastasia, rusii-canadieni care au stat si ei acasa la Paul, stim de niste ruine cool si mai putin cunoscute, numite Choquequirao, care sunt accesibile prin 4 ore de autobuz si 2 zile crunte de treking. Din pacate dupa ce le vizitezi trebuie sa te intorci pe acelasi drum crunt, sau sa continui inca o zi jumatate pana la un orasel in care din cand in cand trece un camion la ora 11 si, daca ai noroc, te duce la strada principala.

Ne luam bilet la una din cele n-spe companii care pleaca la 6 dimineata in directia noastra, dupa ce ni se promite ca autobuzul va avea centuri si va ajunge in 3 ore jumatate unde ne trebuie noua. In total autobuzul merge 7 ore, dar bineinteles ca nu are buda. In schimb, Cristi primeste o harta cu zona in care mergem, iar pe harta apare o carare de care nu stiam. Cararea este intre ruinele Choquequirao si Machu Picchu! Foarte rapid se naste planul de a lega cele doua vizite in loc sa ne intoarcem pe acelasi drum. Faptul ca e deja 9 seara, ca ne vom trezi la 4, ca nu avem bagajele organizate si ca am dormit doar 4 ore in autobuzul gringo ieri nu ne retine!

Pe net Cristi gaseste doua descrieri foarte detaliate ale excursiei, din 2007, un grup care a fost cu ghid si porteri si un cuplu care a fost pe cont propriu. Aflam ca de la Choquequirao mai sunt minim 4 zile (desi pe harta sunt cativa cm doar), incluzand 3 urcusuri lungi si o trecatoare la inaltimea ametitoare de 4850 de metri.

Noi se pare ca nu suferim de rau de inaltime, dar totusi sa mergem cu rucsacul de tura cu cort si mancare pentru multe zile la inaltimea asta pare un pic peste nivelul nostru. Asa ca decidem ca luam multa mancare si bani dupa noi, si vedem la Choquequirao cum ne simtim dupa primul urcus, daca mergem cu porteri sau magarusi, de capul nostru, sau nu mergem deloc.

Ne culcam doar cu 4 ore inainte sa trebuiasca sa plecam.

English Español