Dira & Chelu spre Capatul lumii

Pana la Choquequirao

Partea motorizata

Autobuzul de 6 spre Cachora se dovedeste decent, cu scaune care se lasa pe spate si, in plus, cu centuri de siguranta, asa cum ni s-a promis. Drumul incepe cu un urcus lin, urmat de o coborare spectaculoasa pe valea unui rau si apoi urca in regimul de serpentine stranse care ne este deja familiar.

Ajungem in aproape 4 ore la destinatia noastra, intersectia cu drumul catre Cachora. Aici asteapta micii intreprinzatori care transporta oamenii catre Cachora, si un singur alt pasager. Negociem un pic si mergem doar 3 in masina - lux! Platim 7soles fiecare (8ron) in loc de 5. Pe drum, aflam ca celalalt pasager stie foarte multe despre traseul catre Machu Picchu, ne spune ca putem sa-l facem lejer pe cont propriu, ca drumul e clar si nu te poti pierde. Si ca, daca e grea urcarea, il spargem in mai multe zile si nu-i problema!

Dupa 3-4 ore ajungem la drumuletul de unde trebuie sa luam un taxi pana in Cachora

Ajunsi in Cachora vedem ca de fapt nenea are o agentie turistica, dar e in continuare foarte amabil. Folosim buda, umplem sticlele cu apa si punem clor in apa ca sa fim mereu cu gandul la piscina pe arsita care va veni. Nenea ne scrie pe o foaie locurile in care ar trebui sa campam si apoi ne ajuta sa ajungem la inceputul cararii pentru ca, in Peru, panourile cu inceputul cararii sunt cam la jumatate de ora dupa ce ai inceput cararea.

Nevadas

32km, wee

Prima zi, coboram prin soare

Prima parte de drum e o urcare usoara pe o ditamai soseaua de pamant, pe un deal verde, cu vegetatie abundenta. Daca nu ar fi privelistea muntilor inzapeziti ar fi extrem de plictisitor, dar asa facem poze la fiecare colt. Pentru ca am plecat pe la 11 din Cachora, soarele deja ne face viata amara. Pe langa asta, in ultimele doua nopti am dormit doar vreo 9 ore in total.

Pentru un viitor concurs Adobe

Ajungem cu greu dupa 3 ore la Capulyhoc, punctul cel mai inalt al zilei. Cristi se pune la umbra sa doarma dar, ghinion, instant apare un grup de 4 tineri cool cu ghid, si apoi un set de oameni in haine de oras, cu poseta si blugi. Se pare ca se poate veni cu masina pana foarte aproape de mirador si acum bineinteles se duc aproape de prapastie sa-si faca poze misto.

Semn catre o directie in care nu vrem sa mergem

Mort la miradorul Capulyhoc

Urmeaza o coborare de 1400 de metri. Drumul se mentine lat si plin de nisip, o adevarata sosea rosiatica plina de un praf imposibil de fin. Ne afundam in canion incet incet cu rucsacii nostri mari ca niste broscute testoase. Pe langa noi trec grupurile cu ghid si fara rucsaci, si localnicii care trec cu magarii incarcati cu bagajele grupurilor respective. Coborarea e plictisitoare, dar ii dam inainte si ajungem la campingul tinta, Chiquisca, pe lumina. Suntem sfatuiti sa continuam inca o ora pana la un camping mai fain, dar deja aproape adormim mergand asa ca ne oprim la Chiquisca.

Avem de coborat o gramada

Campingul e plin la refuz, cateva grupuri mari cu ghid, cativa trekkeri independenti plus o clasa de fete de vreo 14 ani care ocupa dusul cu nesimtire si nu mai ies cu orele. Am asteptat cam o ora si jumatate sa faca dus doar patru. De vanzare au doar spaghetti cu rosii, asa ca intram in vorba cu un bucatar al unui grup si cumparam mancarea care le-a ramas: supica si cartofi cu paste si legume. Cadem rupti.

A doua zi, urcare dureroasa

Ne trezim lenesi pe la 8. Suntem singuri in camping pentru ca lumea a plecat inainte de 6, la rasarit. In seara precedenta unii se gandeau sa plece chiar pe la 2. Pana mancam de dimineata niste musculite mici si numeroase ne capseaza dur fata, gatul si, din nefericire, partile libere din sandale. Plecam la 9, deja e o caldura incredibila, si ne asteapta o ora de coborare (ramasa din cei 1400m de coborare de ieri) si 1400m de urcare!

Nu sunt de tantari, sunt de "sandfly", niste animale la fel de mari cat ciupitura pe care o lasa.

Dupa o ora ajungem la campingul de langa rau (Playa Rosalinas), mult mai fain decat unde am dormit, cu dusuri numeroase si curate - excelent, fata de dusul mizerabil si cu miros de kk in care ne-am spalat ieri. Cumparam bananute crescute intr-un copac de langa si chupitines (chupa chups), umplem sticlele, si o luam in sus. Ca veni vorba, chupar in spaniola inseamna a suge, de aici vine numele chupa chups.

Rio Apurimac

Urcarea e destul de scarboasa, din nou pe un drum lat, prafuit, nici abrupt dar nici lejer. Dupa 2 ore ajungem la Santa Rosa Baja, o casuta in care se vand biscuiti, ciocolata, cola si bere doar de 2 ori mai scumpe decat in oras. Mancam, cumparam o ciocolata si decidem sa tragem un pui de somn pana mai trece caldura. Teoretic mai avem doar 2 ore de urcus.

Si acum, 1400m de urcare!

Extrem de rupti, din nou

Cele 2 ore teoretice se dovedesc a fi masurate de niste supermani, pentru ca drumul urca in continuare, mai avem 3-4km si primul kilometru il facem in... o ora! Nu ne dam batuti, facem cate o pauza la fiecare 20 de minute, si cate una mare la fiecare ora. Cand aproape se intuneca ne intalnim cu niste argentinieni care ne zic ca e o greseala pe harta, si nu mai avem doar un km, ci 2! Foarte foarte trist. Ii dam inainte in continuare, cu incapatanare, si surpriza, dupa o ora, adica 1km, apare campingul! Si noi care eram pregatiti pentru inca 60 de minute, adica 1350 de pasi dubli, pana la odihna!

KM26. Niste argentinieni ne-au zis ca mai avem pana la 29. Noi urcam cu sub 1km/h.

In sfarsit, nani

In Marampata, campingul e langa o casa care e de fapt o camera patrata in care stau ireal de multi oameni. Punem cortul gratis, si cumparam de mancare pentru cina. Oferta zilei: orez cu cartofi prajiti si ton din conserva la 7 soles (8 ron); delicios!

Cat asteptam cina, socializam cu Guido, un rasta argentinian simpatic, fumator constiincios de marijuana, si un grup de americani cu un ghid american, si ei foarte simpatici. Unul e fost programator corporate Java, fost super UX designer si recent mutat in Peru. Altul este programator PHP. In timpul asta un nene peruan praf de beat ne spune intr-una ca el e marampatean si ca bea chicha peruana. Incercam sa-l ignoram cat mai putin nepoliticos.

O mica paranteza despre mancare. Noi am plecat cu provizii pentru doar 4 zile, pentru ca am vrut sa asteptam sa vedem cum ne miscam la prima urcare inainte de a ne hotari daca mergem pana la Machu Picchu. Dupa coborarea lunga de ieri si urcarea crunta de azi, ne-am hotarat ca mai bine continuam, poate cu intervale mai scurte, decat sa ne chinuim doar ca sa ne intoarcem pe acelasi drum. Asa ca acum trebuie sa facem cumva sa lungim cele 4 zile de mancare catre cam 8.

Din fericire, tanti ne face 2 portii in loc de 1, cum cerusem, asa ca mancam excesiv si ne mai si ramane si ceva orez. Auzind de planul nostru americanii ne fac cadou o parte din lintea care le-a ramas de la cina asa ca avem si pranzul de maine asigurat.

Ne culcam fara griji, cu gandul ca maine e o zi usoara - planuim doar sa ne invartim putin pe la ruine.

English Español