Dira & Chelu spre Capatul lumii

Din Choquequirao la Maizal

De la cea mai inalta ruina din Choquequirao stiam ca porneste o carare spre varf, aproape o ora de urcare. O gasim pe langa aquaductul Inca ce aducea apa la complex tocmai din ghetarul de pe muntele invecinat.

Cum intram in carare dam de vegetatie luxurianta, flori, plante extrem de verzi, o adevarata jungla. Partea ciudata e ca suntem la peste 3100m altitudine, inaltime la care in zonele temperate dai cel mult de niste pietre si putina iarba.

Dupa ce ajungem destul de sus, cararea ocoleste muntele printr-un loc prielnic si incepe coborarea. Raul spre care ne indreptam, Rio Blanco, e la 1450m sub noi. Stim din povestile citite pe net ca vom strabate o varietate de peisaje si ca jos langa rau va fi extrem de cald, oamenii ziceau 38 de grade dar probabil exagerau.

Choquequirao din varful cararii

Incepem coborarea

Coboram o vreme prin jungla si dintr-o data vegetatia devine mai seaca, cu niste arbusti fara seva, apoi destul de rapid intram intr-o zona de iarba joasa si uscata, presarata cu aloe vera, doar un pas pana la desert. Pe drum nu ne intersectam decat cu un grup mare de gringos si magarii lor, care din fericire merg in directia opusa.

Coborarea e foarte rapida, pe praf foarte fin si alunecos

Flori frumos mirositoare care am crezut ca sunt soc

Pukka pukka

Raul se vede inca jooos de tot cand ajungem la un nou set de ruine, Pinchinuyoc. Ruinele sunt semi-excavate si momentan se vad doar niste terase populate de o turista. Nu zabovim pentru ca deja e foarte cald si vrem sa ajungem cat mai repede la rau. Cararea nisipoasa coboara destul de lin, asa ca nu putem lasa doar gravitatia sa ne traga in jos ci trebuie sa depunem si niste efort. Ne oprim la fiecare colt in care adie o briza, sa respiram un pic. Inca pare ca mai avem de coborat cam o ora si pamantul incepe sa emane si el caldura pe masura ce coboram.

Cararea devine mai lina si acum aproape se poate fugi pe ea. Betele sunt super utile

Ultima jumatate de ora e ceva de cosmar, cu soarele potopindu-ne de sus si cu cararea care pare un cuptor cu nisip care ne arde picioarele. Incep sa cred ca 38 de grade a fost o subevaluare, nu o exagerare, si am nevoie de toata concentrarea ca sa continui sa merg inspre rau si sa nu ma pun jos si sa las caldura sa ma topeasca. Cu putin inainte de rau ajungem la o zona cu copaci stranii si incapatanati, cotropiti de niste paraziti care atarna din ei ca in filmele cu strigoi.

Peisaj spectaculos. Temperatura probabil creste cu 1 grad pe minut cu cat ne apropiem de rau

Copacel barbos

In sfarsit raul! Facem o pauza mica la umbra unui copacel, bem ce apa ne-a mai ramas, deja super calda. Eu am facut o pauza destul de mare la umbra, sa-mi revin, dupa care m-am spalat mult cu apa rece din rau inainte sa ma simt in stare sa continui cu cei 100m si sa-l ajung pe Cristi la busteanul pe care se trece raul. Clar, sa ajungem in "cuptorul dracilor" la ora 14 nu a fost cea mai buna idee.

In sfarsit la rau. Irina e aproape sa lesine de caldura

Podul de anu asta

Planul de dimineata era sa dormim langa rau, dar este plin ochi de musculitele criminale care ne-au capacit zilele trecute. E atat de plin incat uneori respiram cate 3, fara sa vrem, extrem de neplacut, desi de data asta ne-am umplut de crema anti-tantari si nu ne musca. Hotaram sa facem o pauza mare de 2-3 ore in care sa mancam, sa ne spalam la rau si sa dormim un pic, dupa care sa continuam pe racoare.

Praf!

Praf cu decoratiuni

Baita in rau inconjurati de animalutele piscatoare

Pe la 5:30 plecam in sus; din povestile de pe net stiam ca e un camping dupa 600m de urcare, iar un localnic ne-a zis ca vom face 2 ore sau 2 si jumatate cu rucsacul. Estimam ca ajungem in 3.5 ore, si ii dam inainte, cu mult mai mult spor ca la urcarile trecute. Aplicam regula "450": facem pauza de baut apa dupa 450 de pasi dubli, care inseamna 20 de minute, si o pauza mai mare cu mancarica dupa fiecare ora.

Mergem brici primele 2 ore, desi cararea este cam abrupta si nisipoasa. Deja se intuneca, dar mai bagam inca o ora, foarte fericiti ca in muntii astia nu exista nici o bestie care sa ne pape noaptea, dar totusi, campingul nicaieri. Dupa inca o ora concluzionam ca am ratat intrarea la camping si continuam la lumina lanternei cu gand sa ajungem la Maizal, satucul unde este urmatorul loc de campare, si care ar trebui sa fie pe aproape.

Rasarit de luna

Deja mergem destul de incet, desi cararea nu mai e chiar asa abrupta. Dupa inca jumatate de ora cararea se imparte in doua parti destul de egale, si regula "tine drumul cel mai mare" nu mai e clara. Cristi se duce sa exploreze cararea din stanga vreo 5 minute, si de abia la intoarcere imi da prin cap sa consultam harta, pe care o avem sub forma de poza. Pe harta vedem ca nu trebuie sa facem nicio curba brusca inainte sa ajungem la camping, asa ca e evident ca am explorat degeaba. Dupa 100 de metri vedem deja o parte dintr-un gard si apoi luminisul.

Campingul este o poiana mare si rotunda, in care paste un bou, calcand cu nepasare peste toate baligile si baligutele de pe sol. Intram si ne punem si noi cortul intr-un loc mai curat, in timp ce boul nu ne agreeaza prezenta si pleaca. Mai jos sunt doua casute cu afise care spun ca vand bere, dar un lacat mare la usa ne spune ca nu ne vom ameti in seara asta. Asa ca facem o supica si ne culcam la un ireal 11 noaptea, concluzionand cu tristete ca cele 2 ore de urcus le-am facut in aproape 5 si ca in total am mers vreo 10 ore.

Dimineata ne trezim plini de speranta ca proprietarii au deschis magazinasele, dar nici urma de oameni. Cautam apa, nu gasim nimic nici in curte, nici mai in sus pe carare. Ceva este in neregula, dupa cat am mers, si dupa cat suntem de sus fata de rau ar trebui sa fim in Maizal, un loc cu oameni si cu apa potabila. Totusi, noi suntem intr-un loc pustiu si fara apa, dar cu multe plante si sol umed, descriere care se aseamana cu cea a campingului, care ar trebui sa fie totusi mult mai jos si de la care mai sunt inca 1.5 ore pana la Maizal.

In jur e jungla si noroi, dar nu gasim apa

Concluzionam ca, impotriva tuturor calculelor si inaltimii la care suntem fata de rau, suntem de-abia in camping, deci trebuie sa urcam. Mai avem sub litru de apa si ne pregatim pentru inca 2-3 ore de urcare pana in sat, regretand amarnic spalatul pe picioare din seara trecuta.

Faptul ca am "tras tare" ieri se simte. Urcam ca doi melcusori istoviti pe cararea care e din nou destul de abrupta. Dupa jumatate de ora dam de o vaca trantita in mijlocul cararii, pascand linistita niste iarba pe care o avea la bot. Ne miram ca nu se sperie cand trecem pe langa ea, destul de aproape.

Cu speranta, plecam spre Maizal

Dupa inca 10 minute, tot in mijlocul cararii apare Guido, amicul argentinian, cu un pusti localnic si o galeata cu apa. Ne da vestea extraordinara ca am ajuns deja la Maizal, casa e dupa colt, e ziua fiicei gazdei si o rata a tras deja betisorul scurt. Galeata cu apa e pentru vaca relaxata de mai devreme care de fapt are un picior rupt. Mai aflam ca el s-a combinat cu Iago, spaniolul, la un magar care sa le duca bagajele si ca merg si ei pe aceeasi ruta cu noi, spre Machu Picchu. Ca raspuns, noi il declaram un inger, ne pupam si bagam un ultimul urcus pana in curtea oamenilor, unde ne lungim in iarba si hotaram instant sa facem pauza pentru tot restul zilei.

Dupa cele 10-11 ore de ieri, ne oprim dupa fiecare 5 pasi

In ce priveste traseul, se dovedeste ca datele pe care le aveam erau gresite, campingul fiind pe la 1100m mai sus fata de rau si Maizal (¨campul de porumb¨) la 1200m, imediat langa. Deci in total am facut 5.5 ore in loc de 3-4 estimate pentru mers fara rucsac, nu chiar asa rau.

Restul zilei il petrecem vorbind cu toata lumea: Guido, argentinianul, Iago, spaniolul, Suzi, o domna din Lima venita sa viziteze ruinele si ajunsa cam din greseala pe partea asta de traseu, cei doi americani simpatici pe care-i stiam din Choquequirao si familia locala. Participam la ospatul cu rata batrana si zgarcioasa, orez, cartofi si moralla (cartofiori urati lasati la murat vreo 3 luni pentru a capata un fel de gust). Mancam si o supica pe post de cina, ne comandam mancare "to go" pentru ziua urmatoare: cartofi prajiti amestecati cu oua prajite, si ne culcat regulamentar pe la 8.

Noms

Maine vom pleca dis de dimineata catre prima trecatoare inalta: Abra Victoria, la 4200m altitudine.

English Español