Dira & Chelu spre Capatul lumii

Din Maizal la Yanama

Toata lumea se trezeste la 7. La 8 toate cele 3 corturi sunt stranse si americanii pleaca. Pe la 8 si jumatate plecam eroici catre cele 4 ore de urcare si doua de coborare care ne asteptau pentru a ajunge in Yanama. Guido si Iago mai raman relaxati sa ia micul dejun.

Drumul incepe crunt cu o portiune imensa de noroi, pe care o trecem cu mare grija sa nu ne mozolim fix de la inceput. Imediat ajungrm si la cealalta casa din Maizal, si continuam pe o carare mult mai putin abrupta decat pana acum. In sfarsit ne bucuram de racoarea diminetii, e o placere sa mergem, si dupa ce urcam un pic cararea devine din prafoasa plina de noroi, dar e un noroi destul de cleios presarat cu pietre, pe care ne e usor sa mergem.

Incepem relaxati cu un rau de noroi

Traversam o vale larga, intr-o urcare usoara. Jos se vede frumos valea lui Rio Blanco. Ne zgaim la copacii incredibil de junglosi si de spectaculosi, incercam sa ghicim care din flori sunt orhideele pentru care e faimoasa zona, facem poze peste poze. Din nou, nu ne vine sa credem ca suntem la 3500 de metri si suntem inconjurati de jungla, sau mai exact de "cloud forest" (padurea din nori).

Primele 2 ore si jumatate mergem cu spor si veselie de parca nu suntem noi melcusorii de ieri dimineata. Dar nu dureaza prea mult. Cararea devine dintr-o data mult mai abrupta, presarata cu pietre ca niste trepte foarte inalte, care ne scot din ritm si ne taie respiratia, asa ca mergem mult mai incet urmatoarea ora, pana cand iesim deasupra padurii. Aici cararea devine mult mai lina, dar deja este aproape 12 si soarele e la intensitate maxima. Fara protectia copaceilor devenim iar melcisori inceti si tristi.

Ne apropiem de varf, si dispare jungla :(

Ajungem si la Mina Victoria, din care a mai ramas doar un tunel scund si plin de noroi si un morman imens de pietre rosii. Exploram doar vreo 20 de metri tunelul si apoi ne relaxam cateva minute privind o adunatura de vaci care sigur au urcat prin locuri mai abrupte decat noi pana la poienita lor.

Oops, cineva a varsat din greseala vreo 10 camioane de pietre rosii

Parcam pe rosu

Niste vite

Urmeaza inca o ora de urcus lin dar pe care ne oprim des - nu mai putem sa facem decat cate 50 pasi dubli consecutivi fara pauza, la fiecare 200 bem apa, la fiecare 450 facem pauza cu stat jos si rontait un biscuit.

Trecatoarea apare pe neasteptate in fata noastra, cand deja renuntaseram sa ne mai mintim ca e imediat dupa colt. Pe partea cealalta apar tone de munti, toti cu varfurile inzapezite. Suntem la 4200 de metri, si totusi muntii din jur sunt mult mai inalti, iar raul de jos de tot din valea in care intram este probabil pe la 2500 de metri, cam pe unde este Varful Omu in Romania.

Mii de alti munti pe partea asta

Rupt, din nou

Ne tragem respiratia, reusim sa ne desprindem ochii de priveliste, si incepem coborarea. Mergem la inceput lin pe curba de nivel si apoi trecem pe langa alta mina abandonata unde cararea este taiata spectaculos in stanca. Dupa colt, in vale deja apare Yanama. Pare un sat mare, cu cateva zeci de case. Au si scoala, unde am fost sfatuiti cu cateva zile inainte sa campam.

Que?

Ski stop

Yanama!

Satul este jos in vale, dar, maine, continuarea traseului este in susul vaii. Incet incet, incepem sa ne bagam in cap ca e inca devreme (doar 16) si decat sa coboram azi o ora ca s-o urcam maine la loc, mai bine continuam pana la iesirea din sat unde stiam ca sunt locuri de camping. Dupa nici 20 minute ochim o carare care merge pe costisa in loc sa coboare in sat. Plini de fericire traversam dealul pe cararea magica, vedem cortul prietenilor nostri jos in sat, le facem cu mana si continuam pe drept spre partea inalta a satului.

Trecem prin cateva curti si conversam cu proprietarii, care nu au nimic de mancare sau de vanzare, nici macar oua - probabil nu ajung deloc turisti pe aici. Ne indruma pe unde sa o luam ca sa intram in drumul principal, si aflam ca putem campa la ultima casa din sat.

Ne hotaram sa nu coboram ca sa nu urcam maine. Ghicim o carare si mergem pe costisa pe langa oras

La ultima casa ies doi copii, in uniforma standard a copiilor din munti - un trening murdar cu care se tavalesc peste tot, fata plina de praf si cu doua dare de mucisori cu praf sub nas, si ne spun intr-una "caleta, caleta". Nu intelegem ce vor sa zica, incercam sa comunicam varii chestii simple dar nu prea par a intelege spaniola. In sfarsit iese si mama lor si ne spune senina ca astia mici zic "galletas". Presupunem ca mama lor vinde biscuiti si sunt studenti la marketing. Dupa ce tanti ne spune ca nu are de vandut biscuiti, ne prindem ca ei de fapt ne cereau biscuiti. Tare gluma, noi mai avem doar niste supici instant, o bucata de salam si niste biscuiti seci in loc de paine.

Pana la urma campam pe un loc semi-plan langa rau, la cateva sute de metri de casa asta fix cand dispare soarele. In cateva secunde ne ingheata degetele dar reusim sa punem cortul cu o viteza incredibila. Suntem plini de praf si transpirati si impotriva temperaturii decidem sa mergem la rau sa ne spalam un pic ca sa nu imputim total sacii de dormit.

Cum dispare soarele, inghet instant! (suntem cam la 4100m). Asa ca ne-am dus si ne-am spalat in rau.

Dupa dus incepe si vantul, asa ca gatim eroic taiteii minune, jumatate in cort si jumatate afara, protejand aragazul cu un adapost artizanal. Halim rapid supica cu salam si biscuiti si ne bagam la somn.

Cuptor artizanal (vantul stingea focul)

Maine urmeaza pasul cel mare: San Juan, la 4850 de metri inaltime. Estimarile spunem ca vom ajunge sus in 3-4 ore, noi rezervam 5-6 asa ca trebuie sa ne trezim devreme ca sa avem timp si sa coboram pana la satul urmator, Totora (Stuf).

English Español