Dira & Chelu spre Capatul lumii

Crestini in Copacabana

Dimineata, in ciuda soarelui de afara, in camera e extrem de frig, asa ca iesim cu greu din cazemata de trei cuverturi si o plapuma in care ne-am inghesuit amandoi. Incercam sa aflam cand sunt evenimente, ceva parada, dansuri, ca e ziua Boliviei si sarbatoarea locala, La Virgen de Copacabana. Cei de la receptie ne privesc nedumeriti asa ca decidem sa exploram pe cont propriu.

Orasul e urat, cu cladiri lasate la rosu, singura frumoasa fiind biserica facuta de spanioli. Pe strazi e o aglomeratie de nedescris si o atmosfera de balci. Pe marginea trotuarului sunt mii de tanti din Peru care gatesc pui cu paste, frigarui de pui cu cartofi, salchipapas (salsicha + papas = carnati cu cartofi prajiti), gogosi si alte minuni, in conditii nu foarte salubre. Preturile sunt mai mari ca in Peru (cel putin duble), ceea ce inseamna ca adaosul de fiesta e super mare, pentru ca in mod normal in Bolivia totul ar trebui sa fie la jumatate.

Catedrala din Copacabana, singura cladire frumoasa din oras

Desi suntem cu burta in semi-pioneze amandoi, nu rezistam in fata mirosurilor, culorilor si a atmosferei de cumparat prostii. Prima achizitie, pe stomacul gol: batido, care in traducere libera ar fi milkshake e de fapt albus de ou batut cu zahar si apoi combinat cu bere neagra. Delicios. Luam si un sendvis de la taraba, dar ne abtinem de la sucurile de fructe combinate care arata absolut bestial. Parca am fi din nou in Brazilia cu toate fructele astea exotice din jur.

Mancam batido, adica albus de ou spuma cu bere neagra. Probabil nu o idee buna tinand cont ca suntem cam "deranjati"

In port e vanzoleala mare, pleaca barci una dupa alta spre "Boca del Apu" (Gura Zeului), un loc venerat de localnici cu care nu e prea clar care e faza. Oricum admiram strategia de vanzare tipica, cu care ne-am obisnuit deja: pe mal sunt 3-4 oameni care striga destinatia si pretul si invita lumea sa se suie ca "acusi plecam". Barca pare plina, lumea se suie, dar mai trece cam jumatate de ora pana cand pleaca, pentru ca o umplu pana la refuz, si in partea de jos, si sus, si ceva oameni in picioare. Daca tot stam, ne mai luam un dulce din lapte la pahar (un fel de frisca) de la niste copii care umbla cu paharele pe plaja. Deh, oameni suntem.

Barcile sunt incarcate mult peste limita normala

Gasim si niste manifestari culturale: un ansamblu imbracat in costume galbene cu mov si sclipici, bataindu-se simplist pe muzica unei fanfare bunicele. Urmeaza un ansamblu de neni care ori nu stiu sa cante prea bine la nai, ori au petrecut deja prea mult, ca nu sunt sincronizati deloc, pe a caror muzica topaie doi baieti in costume de urso-vaca. Unul din ei se simte evident rau de la caldura si bere, asa ca se bataie cu masca in mana. Bun si asa. Aflam ca a fost o fanfara oficiala, dar cu doua zile inainte de inceperea petrecerii propriu zise, ca nu ar fi avut loc sa treaca cu toata lumea care vine la fiesta virginutei.

Dansuri populare boliviene. Costume haioase si foarte putina miscare

URSI!

Continuam cu un pranz clasic in "comedor popular" ("cantina tuturor") cu peste prajit cu orez si cartofi, incununat cu o sticla de Cola Quina. Ne luptam sa terminam amandoi acest fel pe care localnicii il mananca fara probleme singuri, ba mai cer si nitica supa ca nu le ajunge.

Dam o tura si pe la centrul sarbatorii - un deal pe vremuri venerat de populatia autohtona, care dupa cucerirea spaniola a fost numit Calvario si contine Via Cristi, o serie de sculpturi care comemoreaza evenimente din viata lui Isus. Partea exotica e ca pe tot parcursul drumului se vand miniaturi - case, masini, bani, diplome, pe care lumea le duce in varful dealului. Acolo unii le lasa la statuia cea mai importanta a lui Isus, in timp ce altii angajeaza un "maestro" local sa le faca un descantec. Din cate observam, ceremonia are loc intr-o parceluta marginita de pietre. Incepe cu stropirea tuturor participantilor cu bere, dupa care se ard miniaturile impreuna cu un fetus de lama sau miel, se arunca cu pocnitori si apoi cu confetti deasupra intregii reuniuni. Asta explica de ce vedem multi oameni cu confetti in par si de ce pare a fi razboi.

Sticle in miniatura

Miei morti de diverse varste

The man! Aici toata lumea isi aduce miniaturile cumparate mai devreme

Drumul de la locul ceremoniilor pana sus de tot e blocat de o coada gigantica, pentru ca se trece unul cate unul printr-o crapatura ingusta intr-o stanca, probabil simbolul mormantului. Coboram pe partea cealalta a dealului, pe o carare foarte folosita dar presarata cu gunoaie, excremente, urme de focuri de la ceremonii, in care se mai vede o parte de schelet de miel. Speram ca dupa ce trecem de partea de sus se imbunatateste situatia, dar nu, cararea continua plina de murdarii. Ceva e in neregula cu notiunea de sacru pe aici.

Sus nu ne ducem, pentru ca e o coada de cel putin o ora

Coboram pe o carare alternativa, plina de gunoaie, cenusa, miei semiarsi si deseuri umane

Un miel! Un nene care trece pe langa ne zice ca "maestro"-ul n-a facut treaba buna aici

Petrecem ultimele minute ale zilei din nou in port, cu un apus foarte frumos, inconjurati de mesele de fussball la care localnicii mai mari sau mai mici se intrec cu mare veselie. Ne luam niste chec de la o tanti batrana, bilete sa mergem la Isla del Sol a doua zi dimineata si niste sendvisuri pentru excursie. Cum nu suntem in forma din cauza burtii, decidem sa mergem in turul clasic, abandonand ideea de a sta o zi pe insula ca sa o vedem in amanunt.

Portul de sus

Apusul peste lacul Titikaka

Cholita smenara

Surpriza vine a doua zi, cand dupa o noapte mai mult nedormita si mai mult borata, Cristi se simte "fenomenal". La 7:35 abandonam ideea turului si reusim sa impachetam tot si sa prindem autobuzul de 8 catre La Paz, cu directia doftor.

Drumul merge prin altiplano, la peste 3800 de metri, prin peisajul galbui specific altitudinii asteia. Pe la jumatate trebuie sa traversam lacul Titicaca asa ca ne dam putin jos din autobuz. Pasagerii merg cu niste barci cu motor in care fumul intra direct in partea unde sunt scaunele, iar pilotul are maxim 16 ani; autobuzele trec peste niste plute de lemn care arata foarte precare. Din fericire, sub supravegherea marinei boliviene (da, n-au mare dar au marina!) ajung cu bine asa ca ne continuam si noi drumul spre La Paz.

A doua zi, in loc sa mergem la Isla del Sol, plecam in viteza spre La Paz din motive de rahat. Dupa o ora de drum, autobuzul se urca pe un lemn si noi pe o alta barcuta pentru a trece lacul

La spital dupa control si analize aflam ca e vorba doar despre o indispozitie stomacala, si simptomele sunt cunoscute ca "diaria calatorului". Suntem condamnati la 4 zile de mancat numai legume fierte sau carne de pui fiarta, fara condimente, dulciuri, cafea, fructe, iaurt sau alte chestii cu gust placut. Dupa care vom fi ca noi. Yupii!

In sala de asteptare observam o mostra de cretinatate locala. Un nene evident plin de bani (care mai are si un ONG) tipa timp de cateva minute fara motiv la un biet doctor de garda care trebuie sa aiba grija de un baiat cu umarul dizlocat, un stricat la burta, un cazut de pe motocicleta si diversi alti raniti. Din fericire pentru situatie, si doctorul este tot alb, asa ca nu se vede ca e si rasist, ci doar dobitoc cu bani, cu toate ca sunt convins ca ar fi facut mai rau daca doctorul era putin mai nativ.

English Español