Dira & Chelu spre Capatul lumii

Sindicatele din La Florida

Pensiunea din La Florida

"La Florida e o comunitate care sprijina turismul si turistii backpackers, oferind servicii de ghid, cazare, inchiriere de biciclete si plimbari in canoe", spune Lonely Planet in tonuri roz bombon. In realitate, esti obligat sa iei un ghid ca sa intri in parc, inchirierea de masina ca sa nu mergi pe jos cei 50km pana la obiective costa 95$/zi, trebuie sa platesti si zilele in care te asteapta cat faci trekking, si mai mult de 40km/zi nu faci oricum. Bicicletele sunt vechi si proaste, iar ca sa te dai in canoe trebuie ghid. In plus, au un sistem de sindicat care asigneaza automat ghizii turistilor care vin, astfel incat sa lucreze toata lumea si sa fie toti localnicii fericiti, dar nu neaparat si clientii. Noi nu am fost prea incantati cu ghidul care ne-a picat noua, care parea sa nu fie prea dezghetat, incepea toate frazele cu "iti spun ca..." si in loc sa ne recomande ce sa facem ne zicea "puteti face si asa, si asa, cum vreti dumneavoastra".

Pana la urma am aflat de ce nu ne recomanda nimic, cand a venit un nene simpatic de la Protectia Parcului. El ne-a zis cinstit ca nu are sens sa mergem, ca e atat de mult fum in aer ca nu o sa vedem nimic ca priveliste, si ca animalele sunt putine ca e seceta. Dar, ca putem sa mergem in partea de nord, la Piso Firme, unde sunt mult mai multe pasari langa rau si unde putem vedea delfini roz de apa dulce. Dar, ca nici acolo nu putem vedea partea cea mai interesanta, cascadele, pentru ca e raul atat de jos incat nu se poate naviga. (O alta urare de bine catre mamele autorilor Lonely Planet, care incep cu "Nu exista nici o perioada care sa nu fie propice pentru vizitarea parcului").

Convinsi ca nu merita sa stam pe aici, decidem sa mergem spre nord, impreuna cu Loïc si Antoine, doi francezi tineri si cleptomani care venisera cu acelasi autobuz ca noi. Asta e usor de zis si greu de facut, pentru ca nu prea sunt masini in acest capat de lume. Exista un autobuz vineri dar este de-abia inceputul saptamanii, si oricum nu trece pe aici, ci la vreo 40km distanta. Asa ca decidem sa mai stam un pic in La Florida, in speranta ca va trece cineva cu o masina si ne va lua si pe noi.

Timpul il umplem stand in hamac si transpirand, facand baie in rau langa mal, ca in larg sunt pirania si ne papa funduletul, si seara mergem la pescuit cu un pusti simpatic si un nene brazilian alcoolic. La inceput ne conving sa intrem toti intr-o barcuta minuscula de doua persoane, care se clatina la orice miscare, dar pe la jumatea raului Antoine face o criza de panica asa ca ne intoarcem si trecem in doua randuri. De prins pirania nu prindem, doar Irina agata un peste-broasca-dinozaur, mic, galben si cu zimti pe corp, si niste aripi osoase si ascutite. O adevarata minune a naturii si a evolutiei.

Pescuind piranha. De fapt a prins doar un broasco-dinozauro-peste

La uscat

Plecand scarpinand

Urmatoarea dimineata (pe la 11) gazda noastra ne spune senina "tocmai ati pierdut o masina catre Piso Firme, a trecut goala azi dimineata cand voi inca dormeati". Suntem siderati, cum ceapa ma-si nu ne-a trezit, cand masinile sunt asa rare?! Dar nu foloseste la nimic sa te enervezi in Bolivia, asa ca plecam pe la 2, dupa ce-i asteptam vreo 3 ore pe francezi sa se trezeasca, cu o masina care ne ia 250 bolivieni de hartie (adica 125 ron) pentru 35km. De, suntem departe si e greu sa aduci benzina pana aici.

Masina care ne va duce la Nalca, de unde vom face stopul pana la Piso Firme, cica

Steagul bolivian, produsele braziliene, ca-s "mai bune"

English Español