Dira & Chelu spre Capatul lumii

Uitati in jungla

Lasati la Picaflor, la marginea drumului in mijlocul noptii, punem repede cortul si incropim o cina din pilaf chimic si charque. Apoi dormim inghesuiti si putin speriati de toate zgomotele din jungla care incepe la cativa metri de casa. Pe langa toti papagalii tipatori, in mare parte a timpului par ca se aud pasi la diverse distante de noi. Speram ca tigrul sa nu fie interesat de o bulina mare si portocalie si adormim.

Casuta in casuta

A doua zi Cristi pleaca sa aduca apa de la o casa la 10 metri distanta, unde stim de aseara ca au fantana. Pleaca cu maceta din dotare in caz de intalnire cu tigrul sau cu ceva animal incet si delicios. Oamenii de la casa cu apa par a locui la fel ca noi, in corturi puse sub acoperis, probabil din motive de tantari. Restul zilei nu prea avem ce face, stam intinsi pe prispa sau pe o bancuta improvizata si incercam sa nu ne topim de cald si sa nu ne manance albinele si mustele.

Proprietarii putului, o adunatura de oameni in corturi sub acoperisuri

Badea pe prispa

La apa se merge cu singura arma din dotare, in caz de intalnire cu tigrul. Lumea merge de fapt cu pusca

Spre seara, ni se termina apa asa ca trebuie iar mers la apa. De data asta, (eu, Cristi) incep sa vorbesc cu tanti proprietara, care e brazilianca, despre drum, orasele de langa, ca ea vrea sa viziteze Africa, si alte prostii. Din una in alta, imi zice ca in Porvenir, au o fabrica de açai (fructul dupa care sunt innebuniti brazilienii, cel putin in Sao Paulo) si ca si pe aici pe langa casa sunt mii de plante de açai. Instant imi sticlesc ochii si ma gandesc sa-i fac Irinei o surpriza care s-o scoata din moleseala si ura asupra junglei sufocante. Tanti e foarte amabila si zice ca ma duce sa-mi arata unde sunt plantele. Asa ca luam un topor si plecam la drum. Dupa cativa pasi o intreb despre topor si imi explica ca açaiul face fructe in noiembrie, si ca acum se poate manca doar palmito. Palmito este inima palmierului, adica o parte moale de cam 30cm foarte aproape de varf, care inca nu s-a solidificat, si locul unde creste palmierul. Din pacate pentru palmieri, e comestibila si un fel de delicatesa, asa ca multi palmieri sunt taiati doar pentru asta. Daca tot am venit pana aici, ma gandesc sa simt si eu pe pielea mea ce inseamna sa aduni un palmito, si ma pun la taiat un copac de vreo 20 de metri inaltime si probabil 3-4 ani. Dupa vreo 20 de minute de lupta, il dobor si ii scot inima. Omorand atata munca a naturii in atat de putin timp si pentru un lucru atat de mic, ma face sa ma simt foarte prost, dar tanti ma asigura ca nu-i bai, sunt mii in jur si ce-i drept, sunt.

Din una in alta, am aflat ca aici creste faimoasa planta açai. Nu e in sezon deci nu are fructe, dar se taie pentru palmito

Am daramat un copac de 3-4 ani de 20m pentru 30cm de palmito comestibil (inima palmierului) ca sa vad pentru ce defriseaza lumea padurea. Inca sunt trist

La intoarcere de la omorat copacelul, ne intalnim cu sotul braziliencei, un bolivian, care-si repara motocicleta pentru a pleca la vanatoare. Il conving sa ma lasa sa vin si eu, si ramane stabilit ca trece sa ma ia dupa ce termina reparatiile.

Seara, asteptam si asteptam sa treaca motocicleta, si incep sa ma conving din ce in ce mai mult ca eu nu prea am chef sa scot matele unui animal in mijlocul junglei si ca as prefera sa vina deja gatit. Pana la urma se face destul de tarziu si nenea nu mai apare, asa ca ne culcam, pentru ca a doua zi trebuie sa ne trezim devreme.

Luna la Picaflor asteptand pe nenea de la put sa mergem la vanatoare

Vineri ne trezim dimineata la 5, sa nu cumva sa pierdem autobuzul, care ar trebui sa ajunga pe la 8, dar cum vrem sa fim siguri nu ne putem permite sa ne trezim prea tarziu. Pe la 7 suntem deja cu toate bagajele stranse, si ne punem pe asteptat. Pe la 10 facem glume ca atunci cand ajunge le aratam ceasul si le batem obrazul. Pe la 1 ne intrebam daca nu cumva a trecut inainte sa ne trezim noi. La 2, cand ajunge, uitam de toate planurile si ne suim fericiti, doar ca sa aflam ca merge la alt orasel decat vrem noi, de unde trebuie sa luam o barca-taxi scumpa pana la parc. Dar nu conteaza, ne vine sa pupam pe toata lumea, suntem salvati!

Foarte amuzat

Papagali!

Ninja! Avem si video

Asa am zacut putin mai la racoare vreo 9 ore asteptand autobuzul

In autobuz mai sunt doi gringos, Bradley si Lydia, un cuplu din Canada, cu care ne convorbim in pauzele de masa. Ei merg la Picacho, o ferma de WOOFFing, o forma de voluntariat in care lucrezi ce au nevoie la ferma si primesti in schimb casa si masa. Dupa atatea zile de singuratate, ideea de a vedea alti oameni, sa dam la sapa si sa mancam altceva decat supica de chimicale ne surade, asa ca decidem sa incercam sa mergem si noi la ferma cu ei.

Autobuzul de la Santa Cruz care a intarziat 7 ore pentru ca un podulet arsese si s-a rupt sub el

Cursa cu obstacole

Dupa vreo 6 ore ajugem intr-un orasel micut in care toata lumea se da jos, iar dupa vreo ora ne dam seama ca au plecat sa se culce. Se pare ca soferii s-au hotarat ca e prea tarziu sa mai incerce sa faca ultimii 30km in seara asta si ii vom face maine. Punem si noi cortul langa autobuz, canadienii cortul-hamac, mancam doua conserve de peste si porumb, si ne culcam.

Cortul nostru si hamacul canadienilor Bradley si Lydia

San Simon dimineata. Nu arata mult mai bine

A doua zi, cei 30km ii facem in cam 3 ore, si ajungem pe la 10 la Picacho.

English Español