Dira & Chelu spre Capatul lumii

Viata la tara

La Picacho, o ferma de WWOOFing in mijlocul junglei langa granita cu Brazilia, locuiesc Uschi, o tanti elvetiana si Mauros, un nene neamt, care ne primesc si pe noi fara sa clipeasca.

Planul e sa ramanem aici doua saptamani, sa asteptam o barca ce vine o data pe luna si merge pe rau pana la Guayaramerín, undeva in nordvestul Boliviei, conectand tot felul de sate pierdute in jungla. Se pare ca barca e sponsorizata de o biserica, merge 7 zile si pentru o suma ridicola (50 firfirei, adica 25 ron) primesti loc de hamac si mancare buna pentru tot sejurul.

Suntem invitati la micul dejun, dupa care mergem sa cunoastem ferma: porci, vaci, catei, pisici, pui, rate, si iepuri, majoritatea cu pui noi. Ne impartim taskurile zilnice, de dat mancare la animale, si Cristi intra rapid in paine si merge sa extraga pesti pentru mancarica porcilor. Pentru ca raul este aproape secat, pestii au ramas blocati in micile ochiuri de apa ramase de-a lungul albiei raului, si sunt morti sau de-abia mai misca. Pescuirea se face cu degetelele din dotare daca pestii sunt cu burta in sus, sau cu lovituri sanatoase de maceta pana cand nu mai misca.

Intorsi vitoriosi cu mergem cu totii la o laguna ascunsa in mijlocul junglei sa facem o baita. Incepe bine viata la Picacho.

La Picacho, o ferma de WWOOFing de care am aflat de la cuplul de canadieni

Dupa o repriza de vanat pesti cu maceta, mergem la laguna sa dam jos jegul din ultima saptamana

Programul la ferma este de 6 zile de lucru si una de pauza asa ca am venit la fix. A doua zi e duminica, asa ca dormitam prin casa si ne ducem din nou la laguna, sa facem baie si sa pescuim in raul de langa.

De luni intram in paine, trezirea la 7, treaba de la 7 jumate, dam de mancare la bestii, sapam si curatam prin gradina, punem plase noi la ferestre, caram chestii dintr-o parte in alta. Cristi are si taskuri masculine gen sa taie trestie de zahar cu maceta pentru tauri, in timp ce Irina mai mult prin gradina la cules lamaile gigantice cazute pe jos.

Morti de caldura

Dotari standard pentru jungla

In fiecare zi macam pana crapam feluri vegetariene absolut delicioase, si cate o salata de fructe de vis, cu mango, papaya si guave. Foarte interesant ca oamenii astia au animale pe care le cresc sa le vanda, iar vacile le taie si transeaza chiar ei, in schimb nu mananca deloc carne, ca nu e sanatos. Iar tanti e de fel nutritionista, asa ca ne-a rasfatat cu tot felul de delicii, toate bazate pe plantele crescute prin curte.

Uschi, proprietara fermei

Moca, asaltata de cei 7 pui

Cine ghiceste fructul?

Un coleg de camera

Bradley taiand lemne pentru focul pentru mamaliga cu peste mort pentru porci

Ei sunt vegetarieni, dar cresc animale pentru vandut carne

Instaland ferestre noi (adica plase de tantari)

Vineri mergem cu totii la cel mai apropiat sat, unde exista un telefon cu cartela, cateva magazine, si 500 de oameni. Intrebam de barca, ni se spune ca vine la fiecare 20 de zile. Sigur 20? Eh, cam 20-30, in general vine... :D

Vienri noaptea vine "vantul din sud", un vant rece dinspre Patagonia care schimba total atmosfera, din cald si frumos in rece si praf in aer. Petrecem o noapte de pomina, cu baldachinul de pe pat transformat in panza de corabie, cu vant din toate directiile si toate hainele pe noi. Nu reusim sa dormim mare lucru, asa ca duminica dimineata ne trezim morocanosi, ne dam seama ca urmeaza inca cel putin cateva zile cu vantul asta, si barca probabil va intarzia asa cum intarzie tot, si dupa aia ne va lua inca o saptamana cu barca si una sa ajungem inapoi la civilizatie. Una peste alta, daca vrem sa luam barca, trebuia sa mai stam cam o luna prin jungla, si apoi vom ajunge la computere cam pe la jumatatea lui noiembrie si slabe sanse sa gasim contracte care incep in decembrie. Asa ca decidem brusc sa lasam balta barca, delfinii roz de apa dulce la care trebuia sa mergem peste cateva zile, si sa luam faimosul autobuz inapoi spre civilizatie. Mancam ceva rapid, spunem pa copiilor si gazdelor si fugim sa impachetam.

Autobuzul apare pe la 11 in loc de 10, o performanta ca a intarziat doar atat si plecam usurel la drum. Dupa 18 ore fara incidente, ajungem in Santa Rosa, fix cand trec autobuzele care vin din Santa Cruz catre San Ignacio (aceleasi cu care am venit si noi acum doua saptamani). Dupa inca vreo 3 ore de zdruncinaturi, ajungem iar in orasul rosu si incepem iar sa cautam autobuze. De data asta cautam o combinatie catre San Jose de Chiquitos, via San Miguel si San Rafael.

Dupa o saptamana plecam din Picacho

Domnul Primitivul Loyaza

Astupand gaurile in autobuz

N-au avut decat un loc liber, asa ca mi-am facut pat pe culoar

English Español