Dira & Chelu spre Capatul lumii

A la Bolivia

Autobuzul spre Rurre incepe voios cu un scandal pe locuri. Aparent tanti de la bilete a vandut de doua ori locurile din fata, care au priveliste panoramica. Chelu se incapataneaza si intarzie autobuzul jumatate de ora incercand sa convinga lumea ca noi trebuie sa stam acolo, si nu nenea bolivian care a reusit sa se aseze primul si nu vrea sa faca nici un fel de compromis ca sa beneficiem cu totii, pe rand, de locurile bune. Pana la urma Cristi ramane in fata si Irina, mai impaciuitoare, pe niste locuri libere din spate, cu celalat nene care avea loc in fata. Lumea se prapadeste de ras semi-rautacios pe tot parcursul discutiilor, si mai ales la acest final neasteptat.

Imputenie deosebita langa autobuz

Apoi, aflam cu stupoare ca co-locatoarii cu care am incercat fara rezultat sa ajungem la pace merg la o intrunire bisericeasca. Ori nu au ajuns inca la partea cu iubirea pentru aproapele, ori gringos nu intra la aceasta categorie, cert e ca intr-un final ramanem pe locurile mai proaste si ne ingramadim unul peste altul sa vedem afara printr-o ferestruica minuscula.

Trecem raul pe care am navigat ieri, suindu-ne cu totii, inclusiv autobuzul, pe o mare pluta de lemn. La pluta e atasata o barcuta mica cu motor, iar nenea mestecator de coca se dovedeste foarte abil in a combina curentul, impingerea plutei dintr-o latura, si greutatea noastra cat sa ajungem la fix pe malul celalalt. Remarcabil!

Aici e aici, tre' sa treaca autobuzul cu pluta

Nenea cocalar care impinge pluta cu barcuta mica cu motor

Dupa vreo 6 ore de vanat crocodili cu privirea, timp in care am nimerit doar fel si fel de pasari, ajungem in minunatul orasel San Borja, unde aflam cu uimire ca trebuie sa schimbam autobuzul mare si relativ conex pe un microbuz mic si prapadit. Si uite asa ne dam seama de ce compania asta avea bilete la 80 de firfirei (40 RON) in loc de 120 (60 RON).

Micobuzul este cel mai gaunos din istorie, iar drumul este plin de gropi si partial in constructie. Cum intra praf peste tot, un nene incearca sa ne convinga ca trebuie sa deschidem toate ferestrele ca sa iasa praful. Lumea se distreaza copios ca gringosii astia nu au habar de notiuni atat de elementare. Il lasam sa deschida si geamul nostru ca sa se linisteasca apoi il inchidem relaxati la loc dupa vreo 2 minute, adica abordam situatia in stil bolivian. Dupa 6 ore zdruncinate in care supravietuim doar ingeniozitatii noastre mioritice cu influente arabe, ajungem in Rurrenabaque.

La jumatea drumului ne-au transferat intr-un microbuz gaunos

Acum intelegem costumatia araba

Ni se spune ca toti gringos se duc la Hotel Oriental, asa ca urcam rucsacele pe motociclete si ne cazam in ultima camera libera, suprinzator de simpatica, cu incercari timide de design, si cu o gradina frumoasa afara.

Ne trezim dis-de-dimineata si fugim la o agentie pe care ne-a recomandat-o Vivi din La Paz pentru ca tururile catre "Pampas", unde se vad mii de animalute, pleaca pe la 9. La agentie, in loc sa dam peste Waldo dam peste un nene numit Pepe, care zice ca are fix doua locuri, dar insista ca intai sa-mi povesteasca despre tur. Dupa 15 minute de vazut poze cu turul, dau cu subsemnatul si sunt informat ca locurile au fost vandute intre timp de altcineva! Dupa cateva minute de soc ne dam seama ca suntem in Bolivia si ne inscriem pentru a doua zi.

Combinatie evidenta: mobila si pompe funebre

Ca-n Sao Paulo

Asa da / Asa nu

Cand ajunge si Wally la birou ne povesteste ca putem sa mergem si in alta excursie, in sus pe rau, de la Rurre la Guanay, chestie care ar dura 5 zile. Tot facand planuri reusim sa ardem gazul toata ziua cu Wally in agentie, si ajungem la comcluzia ca mai bine urcam in autobuz pana la un orasel numit Caranavi, de unde sa coboram pe rau pana la Guanay. Si nu cu barca cu motor, ci pe o pluta din cauciuce de camion, mult mai ecologic si mai spectaculos.

Vanatoare de monstri

Wally

English Español