Dira & Chelu spre Capatul lumii

Dusi cu pluta

Dimineata ne infiintam la agentia unde lucreaza Wally, care ne anunta senin ca vulcanizatorul este foarte religios si cum azi e duminica, dimineata se duce la slujba, ia pranzul cu familia, si pe la 2 deschide pravalia. Dezastru total, dat fiind ca ultimul autobuz pleaca la 11. Insistam sa faca ceva si reuseste sa o gaseasca pe nevasta omului pe undeva si sa recupereze cauciucele esentiale pentru coborarea pe rau.

Reusim sa prindem ultimul autobuz si primele 4 ore sunt fix pe ultima bucata din drumul de groaza facut la venire. Din nefericire, avem locurile din fund, unde se simt toate gropile pana in stomac. In fine, ajungem in Caranavi dupa 10 ore in care am ajuns sa apreciem cat de bine sunt lipite si separate intre ele organele interne din dotare.

Super ambalaj

Caranavi este un oras oarecum abandonat de autoritati: nu exista apa curenta, cu toate ca e la peste 1000 de metri inaltime, inconjurat de munti, si are 2 rauri mari la margine. Nu exista politie, oamenii sunt cam ursuzi si totul pare lasat cam vraiste.

Ne cazam la un hostal oribil, dar care macar are apa curenta pentru ca si-au facut propriul put, vedem cateva scene cu van Damme batand oameni si dansand intr-un film din anii ´80 si ne culcam.

Classy decoration & Van Damme

Start intarziat

Dimineata Wally ne anunta ca unele din cauciucuri nu au fost lipite bine in Rurre asa ca sunt iar la vulcanizare. Le recuperam, le agatam pe un taxi, le lasam langa rau, si plecam cu macetele sa cautam copacei de omorat pentru a face scheletul plutei.

Wally, ghidul nostru, si viitoarea pluta

OMG, huge donut!

Si pe aici au ars la greu, nu o sa avem parte de privelisti prea faine

Cu copaceii in dinti, incepem sa facem pluta si observam ca alte doua cauciuce sunt praf si un al treilea e cam desumflat asa ca plecam iar la vulcanizare si o lasam pe Irina in soare sa pazeasca bagajele. Ne intoarcem dupa 3 ore si o gasim pe Irina semimoarta de caldura si griji, mancam de pranz, cumparam ceva legume si in sfarsit pe la 4 seara plecam.

Pluta, faza 1

Eroii la start

Apusul lumineaza frumos si din fericire inca este cald afara asa ca ne putem da pe rau cu unul din cauciucele de rezerva.

Fum :|

Div

Pe la 6 ajungem langa un pod despre care Wally stie ca e langa satul Santa Fe, si oprim sa cautam mancare si apa. Luam ultimele portii de fidele cu sos de la unica tanti care vinde mancare, bem vreo doua beri, ne intoarcem si campam fix inainte de pod, pe niste pietre enervante. Wally doarme intr-un adapost cu acoperis, dar noi nu putem monta acolo cortul pentru ca printr-o latura trec furnicile taietoare-de-frunze, vestite pentru apetitul exagerat pentru corturi.

Sa mor io

A doua zi plecam pe la 9 si iar vaslim, iar ne dam cu colacul, foarte frumos.

Ceva rate

Navigam calm dupa un pranz delicios gatit la foc de lemne, cu o salata delicioasa de rosii (0.5RON/Kg)

Da, Doamne, sa nu explodeze "bomba" (butelia)

Doar doua incidente marcheaza aceasta zi. In primul pluta se loveste violent de o stanca in timp ce filmam si intra putina apa in camera care apoi nu mai vrea sa functioneze. Din fericire o lasam la uscat si-si revine. Al doilea incident are loc la o curba brusca a raului unde trebuie sa evitam un vartej care se loveste de stanci. Pluta scapa, dar eu (Chelu) care sunt pe colac, raman prins in vartej fara sa pot iesi, tinand si pluta in loc. Din fericire, sforicica subtire cu care este legat cauciucul rezista, cauciucul rasvulcanizat rezista si el, pluta la fel, asa ca ne bucuram cu totii ca suntem cu toate membrele la purtator.

Seara campam pe o plaja langa un sat unde vedem un meci din Copa Sudamericana (un fel de Europa League) si pentru prima oara in excursie, gasim de cumparat seminte prajite. Din pacate doar la punga de 12g, la 1 firfirel (0.5 ron). Satul e compus din cautatori de aur, si se pare ca le-a mers destul de bine, ca la o populatie de cateva sute de oameni au TV prin satelit cu mii de canale, si o discoteca cu DJ la care se bataie fericiti nenumaratii plozi.

Mancati de vii

In ultima zi ne trezim cu picioarele in pioneze de la miile de ciupituri de tantari/sandflies si plecam iar la vaslit. Deja am ajuns in zona in care aurul e erodat din munti si adus aici de apa, asa ca malul stang al raului este constant populat de oameni care limpezesc apa cu mana sau cu niste motorase artizanale in cautarea bogatiei.

Hm, crema anti-tantari nu tine la apa

Ziua 3, Cristi trece la vasle

Cautatorii de aur, cu masinariile aferente

In mod paradoxal, nu poti sa te tii de pluta si sa vaslesti in acelasi timp

Cu cateva sute de metri inainte de confluenta cu alt rau observam si stilul local de pescuit. Un tip arunca o bucata de dinamita in rau si imediat dupa explozie alti doi tipi sar in rau si incearca sa prinda cati mai multi pesti din cei explodati. O practica extrem de stupida, tinand cont ca raul este destul de rapid si probabil nu apuca mai mult de 3-4 pesti fiecare.

Dupa unirea cu noul rau, apa se transforma din verde-albastru semitransparent in maro opac, in mare parte datorita zecilor de excavatoare care sapa la marginea raului in cautare de aur. Raul devine mult mai larg si mai lin si d-abia avansam, in unele locuri e posibil chiar sa vaslim in susul raului. In afara de miile de tantari/sandflies care ne napadesc fericiti ca raul merge lin, fumul devine mult mai gros si dealurile se transforma din nou in gri opac foarte aproape de noi.

Am ajuns deja la raul Kaka, poluat de minele de aur din aval

Monstrul agil care mananca pietre

Wally a fost si cautator de aur

Parcam barca langa un excavator care inca nu incepuse treaba, si Wally, care a crescut in Teoponte (un orasel din zona), isi recunoaste un var. Derbarcam totul, varul ne imprumuta masina sa ne ducem in sat si ne punem sa dormim putin in casa tatalui lui Wally.

Dupa ce ne trezim ne dam seama ca nu mai avem chef sa continuam inca doua zile pe raul exagerat de lin si plin de bichos (animalute, adica insecte) si cu fumul inconjurator. Asa ca-l informam pe Wally ca a doua zi plecam spre La Paz si ne punem cu totii la baut bere, in restaurantul varului care pe la 12 noaptea se transforma in karaoke. Echipamentul e inca in testare, asa ca incercam sa-i ajutam cu miile de butoane pana cand functioneaza microfoanele si ei ne incanta cu mii de slagare tip Dan Spataru, pe care le stiu perfect, pana cand cedam psihic si ne ducem la culcare.

Spre Yolosita

A doua zi caldura si lene mare, dar reusim sa plecam pe la pranz spre Guanay, oraselul din apropiere de unde pleaca autobuze spre La Paz. Cumparam bilete pana la Yolosita, o intersectie cu control politienesc unde trebuie sa opreasca toate autobuzele care au drum spre La Paz.

Raul albastru pe care am venit se dizolva in Kaka

Cumpar aur / Platesc mai mult

Dupa un drum chinuitor de 9 ore pe care se circula in stil englezesc, la fel ca pe drumul mortii (se circula invers pentru ca soferul care e pe marginea prapastiei sa vada daca roata inca e pe drum), ajungem la 2 noaptea la Yolosita. Cu mare noroc, gasim o terasa neterminata dar cu acoperis sub care campam fix inainte sa inceapa o ploaie foarte serioasa.

English Español