Dira & Chelu spre Capatul lumii

Negrisori in Bolivia

Ne bucuram ca am apucat sa campam sub acoperis fix inainte sa inceapa ploaia dar, din pacate, nu reusim sa dormim prea bine, pentru ca terasa e fix langa drum si toata noaptea trec camioane care ne strica somnul. Oricum, nu putem sa dormim prea mult pentru ca la 6 se trezesc muncitorii si incep sa lucreze ascultand muzica oribila la volum maxim.

Pe la 7 reusim sa ne motivam sa iesim din cort, impachetam si plecam sa aflam cum putem ajunge la Mururata, una din comunitatile afro din Bolivia. Gasim repede o taximetrista negresa care ne duce cu 50 de firfirei pana sus si pe drum ne povesteste una alta despre istoria negrilor din Bolivia si ca in Chijchipa (Chihchipa), un orasel de langa, va fi o fiesta (un fel de carnaval) cu dansuri si costume traditionale.

Pe vremea spaniolilor, negrii au fost importati din Africa si dusi in Potosi, la 4800 de metri altitudine sa lucreze in minele de argint. Dupa ceva timp, s-au prins ca nu e prea eficient pentru ca mureau foarte repede asa ca i-au trimis pe supravietuitori mai la vale, la doar 1500 metri. Asa ca in zona Nor Yungas / Coroico sunt stabiliti urmasii sclavilor din mine. Evo (presedintele actual) le-a dat pamant prin zona si i-a ajutat sa-si recupereze din pamantul care fusese luat de unele din guvernele anterioare.

Bolivienii ii numesc negritos, adica negrisori, si din cand in cand au jene in stil american si le zic afro-bolivieni. Traiesc aici ca toata lumea din zona, plantand banane, portocale, mandarine, coca. Femeile se imbraca in cholita, la sarbatori se danseaza mai mult dansuri boliviene, doar cateva cu influente afro. In Mururata traieste un urmas al unui rege african care a fost adus ca sclav, si care este acum Regele Afro Bolivienilor.

Dupa 20 de minute de urcat cu masina, ajungem la Mururata, un sat asa mic incat nu are hostal sau restaurant. Peisajul este foarte simpatic si nu mai este fum in aer, dar din pacate acum norii acopera mare parte din vaile si din muntii inconjuratori. La plecare, tanti taximetrista ne indruma sa ne lasam bagajele la rege, care are o mica pravalie si niciun semn care sa-l dea de gol. Regele nu e acasa asa ca le lasam cu regina, o batrana care mesteca asiduu coca.

Dimineata in Mururata, satuc fara cazare sau mancare gatita

In piata, rupti de somn

Inainte de fiesta, mergem sa vizitam Tocaña, un satuc putin mai mare si mai turistic, localizat pe un muntisor adiacent. Surprinzator, dupa 15 minute de mers, prima masina care trece ne ia cu autostopul si, si mai surprinzator, oamenii ne duc pana unde aveam de mers, cu toate ca nu era in drumul lor, si nici nu ne cer bani. Coincidenta este ca un prieten de-al lor a studiat in Romania si acum are o nevasta romanca iar ei sunt mari fani sarmale si rahat!

In Tocaña, fix cum ajungem, suntem asaltati de vreo 10 puradei care aparent sunt in pauza. Ii intrebam ce putem vizita prin oras si ne obliga sa mergem cu ei la scoala care cica e singura atractie turistica.

La scoala nimerim fix la ora de sport asa ca trebuie sa jucam un fel fotbal cu ei si unicul invatator din sat. Echipa baietilor castiga si reusim sa scapam cu greu de copii care au o facut pasiune exagerata din saritul pe turisti.

Toti vor sa fie urcati pe bara, cu toate ca pot urca singuri

Nimerim fix la ora de sport si trebuie sa jucam fotbal

Pasaralele fara binoclu

Scena post pornografica

Ne plimbam vreo jumatate de ora in cautarea unicului loc unde se poate manca ceva in satul asta. Tanti ne zice ca "no hay" (n-avem), dar reusim sa o convingem sa ne gateasca simplu, orez cu ou si cartofi prajiti, dupa care ne da si supa care ii ramasese si ajungem sa ne indopam cu doua feluri consistente.

Fix cand terminam de mancat, auzim o masina careia ii facem cu mana si ne iau pana la prima intersectie, din nou fara sa ne ceara bani. Facem vreo doua poze si dupa un minut auzim o masina venind. Socant, ne iau si pe noi, si iar nu ne cer bani. Ceva e ciudat in zona asta, pentru ca in general autostopul nu merge in Bolivia.

Iar plezneala cu autostopul

Inapoi in Mururata, rupti de somn dupa ultimele zile de dormit pe pietre sau langa drum, ne punem pe o banca de langa piata principala sa recuperam putin inainte de fiesta. Nu dureaza decat jumatate de ora si incepe sa ploua asa ca ne mutam in foisorul din centrul pietei unde observam ca marginile nu sunt destul de late cat sa domim. Nu-i nimic, in cateva minute suntem reperati de puradeii satului care invadeaza foisorul si incep sa ne sara in cap.

Irina le da nas sa o chinuie si vreo 6 fetite incep sa-i faca codite subtirele in par, in timp ce toti copii sunt fascinati de barba mea si mai ales de parul de pe piept.

Coafor haotic ad-hoc

"Speedy Gonzales"

De aici incolo, poze facute de coafeza sefa de 10 ani

Nu reusim sa scapam de ei pentru urmatoarele 3-4 ore si deja incep sa ne calce pe nervi asa ca ne hotaram sa mergem undeva sa bem o bere, ca poate nu-i intereseaza si pleaca. Tactica functioneaza, in parte si din cauza ca incep sa vina parintii acasa de la camp si sa-i ia la rost.

In fine, pe la 8 seara, incepe si fiesta care ar fi trebuit sa inceapa la 3. Coboram cu fanfara si dansatorii care sunt fix ca toate carnavalurile pe care le-am mai vazut in Bolivia: monstrii, draci si cholitas si aceeasi muzica repetata la infinit. Doar ca aici participantii sunt in mare parte negri.

Cu greu fanfara ajunge in Chijchipa unde se pun sa dea cateva ture pe terenul de baschet. Apoi apare si o trupa micuta cu muzica si dansuri africane care canta ceva de genul: "noi suntem acum bolivieni, si acum traim aici, etc" si apoi intra brusc cu totii in biserica.

Fiesta din Chijchipa

In continuare rupti de somn, ne culcam fix in mijlocul publicului care admira in continuare dansatorii care fac a mia oara acelasi dans. Pe la 12, pleaca si oamenii la care am lasat bagajele (pe la pranz le-am mutat de la rege ca aveau de gand sa stea mult la fiesta) si in sfarsit montam cortul in foisorul din piata si ne culcam.

A doua zi, ne trezim la 7 si plecam cu o masina din sat spre La Paz. Prima oprire este in Coroico, un oras foarte turistic in varf de munte, de unde se poate pleca pe diverse carari prin munti. Dar noi suntem super obositi si saturati de praf si mancare proasta asa ca plecam direct spre La Paz.

Pentru ca satucul e asa mic, am campat in piata principala intr-un foisor

In Coroico pentru 30 de minute, facand pe turistii

Semafor bolivian

Partie, Cristo viene si n-are frane

Urca singura / Soferul e necuplat

English Español