Dira & Chelu spre Capatul lumii

Sucre, orasul alb

Dupa miliardele de zile de mancat doar pui cu orez si praf prin jungla, ajunsi in La Paz cumparam scurt vreo 10 kilograme de fructe si legume. Gasim un restaurant japonez fain, unul marocan in care mancam sarmalute si salata de vinete, si ne reglam un pic deficitul de mancare buna. In rest, punem mii de poze pe net, si singura chestie notabila este ca in internet cafe-ul "nostru" intra din intamplare Bradley si Lydia, canadienii simpatici cu care am fost la Picacho.

In Gradina Japoneza, la ziua mancarii japoneze

Pana la urma mergem la un restaurant serios

Haos stradal

Sarmalute!

Calatoria cu autobuzul spre Sucre, capitala constitutionala a Boliviei, e foarte boliviana. Ne-am luat cama (adica pat), cel mai bun posibil pe ruta asta, si cele mai bune locuri, din fata, cu view. Dar, asta nu inseamna nimic, pentru ca un scaun are centura de siguranta lipsa, asa ca ne mutam mai in spate, iar caldura ioc si paturici lipsa, in ciuda asigurarilor ca o sa fie caldura de o sa crapi. Ultimul detaliu e buda infioratoare care trebuie deschisa cu cheia de catre asistentul de bord. Of.

In fine, la 2 baga niste caldura si dormim un pic, si la un matinal 7 ajungem in Sucre. Ne cazam la primul hostal pe langa care trecem si picam rupti. Dormim ca purceii (mult si nespalati) si pe la 3 traversam strada catre mercado central sa mancam, si ne dam in stamba cu cirimoya, tumbo si un suc de fructe pe langa meniul zilei, plus toba ceva mai carnoasa ca in Romania.

Tumbo, un fel de maracuja in forma ciudata

Incredibil, am gasit toba!

Dupa masa, plecam sa digeram prin oras si in 30 de minute ne hotaram ca asta e orasul in care vom locui urmatoarele 3-4 luni. Cladirile din centru in stil colonial sunt pastrate destul de bine, traficul e decent (atat cat se poate in Bolivia), are mercado cu foarte multe fructe si e un orasel mic, linistit si incantator. Numai bun pentru lucrat.

Cladirea armatei, adorabila

Muzeul militar

O pietulica destul de cocheta

Asa ca din prima zi, in loc sa facem pe turistii in afara orasului, incepem sa cautam pe net locuri de inchiriat. Urmatoarele doua zile le petrecem sunand oameni, vizitand apartamente sau camere, si batand la plezneala la usi zicand cu o moaca de poker ca "ne-a zis cineva ca in casa asta se inchiriaza". Nu rezolvam nimic clar, dar avem vreo 3 locatii care ne-au placut.

Plecam la vanatoare de apartamente de inchiriat

Sonerii tipice

Biserica Sfantul Duh, cu motto-ul "curma-ti suferinta"

Seamana cu Granada...

Distractia cea mai tare, insa, este la departamentul de emigratie, care refuza sa ne prelungeasca viza de la ziua cand expira, si insista sa ne dea 30 de zile incepand de azi, pentru ca ei au un registru si nu pot da decat din ziua curenta. Ne dam cu capul de pereti sa le explicam ca e absurd, ca in La Paz ne-au extins-o cum trebuie, ca pe formularele lor data cererii si data expirarii sunt diferite, dar tot ce obtinem e sa ne puna viza incepand cu poimaine. Ca bonus, sau din greseala, ne-au pus 31 de zile in loc de 30. Cam batuti in cap, dar de treaba oamenii astia.

In ultima zi spre seara, reusim sa ne hotaram ce sa facem si cu internetul. Situatia e cam trista, vom fi fortati sa dam $50/luna/320kbps pentru un 3.5G, pe cand in Bucuresti dadeam $9/luna/2Mbps. Adica e doar de vreo 30 de ori mai scump internetul aici. Dar, chiria ar trebui sa fie maxim $250/luna, piata e plina de fructe si legume ieftine (si e d-abia primavara) asa ca oricat de scump ar fi internetul, tot vom cheltui exagerat de putin in total, chiar si cu amenda de 2Eur/zi incepand cu 1 noiembrie, pentru ca viza de turist e de maxim 90 de zile.

Acum singura problema este ca avem laptopurile in Arequipa si suntem fortati sa mergem pana acolo si inapoi, ceea ce inseama cam vreo 50 de ore in autobuz. Yupiiii!

English Español