Dira & Chelu spre Capatul lumii

Imobilizare in Sucre

Dupa o noapte chiar decenta in autobuz ajungem in Sucre. Deja ne-a trecut ura pe cretinii de la frontiera si ne decidem sa nu ne luam nici de dobitocii care ne-au extins viza in Sucre. Mai bine stam veseli decat sa alergam la mii de birouri sa facem reclamatii :).

Ne cazam iar la Residencial Ciudad Blanca, acelasi hostal ieftin de data trecuta.

Hostalul cu foarte putini gringos in care am stat in repetate randuri

Apoi, ne ducem sa vedem cand intram in noul apartament. Dar, surpriza bolviana! Tanti cu apartamentul nu iese sa vorbeasca cu noi. Trimite servitoarea sa ne spuna ca e in dus si nu poate sa vina acum, si sa nu asteptam ca oricum nu ne poate inchiria ca e rezervat cateva zile in decembrie. O galusca destul de dura, dat fiind ca doar cu 10 zile in urma ne zisese ca ne inchiriaza, si noi insistaseram sa ii dam un avans tocmai ca sa nu se intample vreo rezervare din asta. Apartamentul de pe locul doi s-a inchiriat si el intre timp, deci trebuie sa o luam din nou la zero. Grr.

Gasim un nene belgian cu un b&b care ne ofera un mic apartament destul de cochet - dormitor la parter, salonas fara ferestre, doar cu o deschizatura in tavan, bucataria impartita cu alte 5 persoane, la $285. Il luam, singura problema e ca va fi ocupat o saptamana. Intre timp ne mutam la un hostal mai simpatic si ii anuntam ca stam 9 zile.

Ne cumparam internet 3.5G prepaid si, dupa doua zile, ne suna un nene de la un alt apartament, ca s-a eliberat ceva. Mergem sa vedem, e o chestie minuscula, dar... ne arata si un apartament mare si scump, la 300$, in care am putea veni de a doua zi. E frumos, mobilat, lumina naturala, asa ca il luam.

Anuntam la hostel ca plecam a doua zi, si doar dupa cateva ore aflam ca nu mai putem sa intram in apartament a doua zi si ca trebuie sa stam pana sambata. Insistam sa ne lase mai devreme ca vineri seara incepe rails rumble si obtinem sa intram vineri la pranz. Acum, anuntam iar la hostelul unde stam ca mai vrem o zi dar, teapa, s-a ocupat deja asa ca ajungem iar la Residencial Ciudad Blanca.

In sfarsit, dupa o saptamana de frecus estilo boliviano, ne mutam si d-abia apucam sa despachetam si sa cumparam pizza inainte de rails rumble!

English EspaƱol